„M-au chemat oamenii. Este un protest iar spontan. Oamenii din sărăcie, ies în stradă”, a spus Vasile Marica.
Liderul „Sed Lex” a spus că oamenii sunt hotărâţi să nu plece şi că el nu mai are curaj să le spună să oprească protestul.
„Eu cred că la nivel naţional, oamenii abia aşteptau această scânteie”, a arătat Marica.
Protocolul nu este funcţional, pentru că nu poţi centraliza oamenii „ca la cooperativă”, a spus liderul sindical. El a reafirmat că trebuie acordate stimulentele pentru toţi angajaţii din Finanţe, nu doar pentru unii pe criterii stabilite.
Marica a mai spus că a fost depăşită cota de 1,7% din PIB, din sumele atrase la buget prin colectarea de taxe, iar acest lucru trebuie să se regăsească şi în stimulentele acordate tuturor angajaţilor din Finanţe.
El a precizat că şeful ANAF, Sorin Blejnar, a convocat toţi directorii instituţiei şi va discuta cu ei.
Aproximativ 100 de angajaţi din Ministerul de Finanţe protestează, marţi, pe holurile instituţiei, pentru că au informaţii că nu-şi vor primi stimulentele promise, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).
Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a declarat, marţi, după ce angajaţii Ministerului de Finanţe au reluat protestul din cauza stimulentelor, că, de fapt, aceştia se bucură pentru că s-a adoptat un amendament la OUG 1/2010.
Sorin Blejnar a susţinut că „nu se întâmplă absolut nimic” la Ministerul de Finanţe.
Referitor la problema acordării stimulentelor pe lunile august şi septembrie, Blejnar a arătat că în multe situaţii listele privind performanţele angajaţilor nu au fost încă definitivate pentru că nu au venit din teritoriu
„Este o vină mixtă: conducerea instituţiilor noastre teritoriale şi a membrilor de sindicat care au participat la întocmirea acestor liste”, a declarat Sorin Blejnar, care a adăugat că este sigur că oamenilor li s-a explicat situaţia.