Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, s-a arătat nemulţumit de modul în care au fost folosiţi banii destinaţi construcţiei de instituţii de învăţământ, acuzând primarii care nu au organizat licitaţii pentru începerea lucrărilor, mai ales după ce a discutat, într-o videoconferinţă, cu prefecţii şi inspectorii şcolari judeţeni din judeţele Bacău, Braşov, Caraş – Severin, Călăraşi, Cluj, Galaţi, Mehedinţi, Neamţ, Sibiu şi Bucureşti.
Ministrul Cristian Adomniţei a declarat că, în numele ministerului pe care îl reprezintă, va iniţia o propunere de Hotărâre de Guvern destinată primăriilor cărora le-au fost asigurate sume de bani în acest an, dar care nu au început procedurile pentru construcţie.
Ministrul a arătat că, în majoritatea cazurilor, primarii care nu au început contractările au acuzat legislaţia greoaie, lipsa personalului specializat, mai ales a proiectanţilor (caz specific judeţului Mehedinţi), iar primarii din comune au susţinut că accesul la internet este dificil, motiv pentru care nu pot încărca pe pagina de internet anunţul de licitaţie.
Potrivit ministrului, "punctul nevralgic" este stadiul contractărilor în municipiului Bucureşti, unde din cei 1.176 de miliarde de lei vechi, au fost contractaţi numai 240 de miliarde.