Mario Iorgulescu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia poate fi atacată

Publicat: 15 05. 2020, 15:21
Actualizat: 21 01. 2022, 22:03

Mario Iorgulescu va fi arestat preventiv. Este decizia de azi a Tribunalului Bucureşti, care a stabilit ca tânărul să fie arestat pentru 30 de zile, începând cu data încarcerării. Decizia poate fi atacată.

Aceasta este a doua oară când magistraţii decid arestarea, după ce dosarul a tot fost mutat între instanţe din cauza unui vid de procedură. 

Potrivit procurorilor, Mario Iorgulescu a condus beat şi drogat în data de 8 septembrie 2019 şi a produs un accident în urma căruia un bărbat a murit. Acesta nu a oprit la semafor şi a condus cu o viteză de 162 de kilometri pe oră, deşi limita legală era 50 de kilometri pe oră.
 
Din 23 septembrie, Mario Iorgulescu a fost dus la o clinică din Italia, pentru că şi el a fost rănit grav în urma impactului. Acesta a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, în 31 octombrie, a fost internat la o altă clinică din Italia, unde se află şi în prezent.