Ciprian Isacu, medic român în Belgia, specializat în tratarea marilor arşi, vorbeşte în emisiunea „Ochii pe mine!” despre starea medicului român, ars în tragedia din spitalul de la Piatra-Neamţ. Totodată, medicul critică dur faptul că ţara noastră nu a reuşit până acum să aibă un spital în care să trateze corespunzător marii arşi, transportanţi de fiecare dată în altă ţară.
„Chiar azi am vorbit cu un reanimator de acolo. Nu mai e intubat, nu mai are aport vascular central. A fost autogrefat şi e pe calea cea bună. E chiar spre sfârşit, e bine!”
„Am să vă răspund cu o întrebare. Ce s-a întâmplat cu ceilalţi arşi din noaptea aceea? Au fost vreo 12 şi toţi au murit, se pare.”
Chirugul Ciprian Isacu consideră faptul că, în România, după fiecare tragedie rămân în urmă promisiunile. Niciodată onorate. Aşa a fost şi după Colectiv, dar şi după tragedia de la Piatra Neamţ. Iar acum un nou caz al neputinţei sistemului medical medical, la spitalul Matei Balş.
„Aţi avut Colectivul…Câţi au apărut şi au spus: mamă, vom face. Nu s-a întâmplat nimic. Au venit la mine în Belgia sau s-au dus în alte ţări. Dau bani grei să-l transporte şi nu fac nimic! Au avut bani, credeţi-mă! Am format echipe la Liège, la Paris şi la Bordeaux! Dar toţi care s-au întors şi am o grămadă de mărturii au spus: domnule, nu ne lasă nimeni să facem ce am învăţat în afară. Pentru că întotdeauna este sistemul ăsta idiot, când este un mare tătuc acolo care face ce vrea el!”
“În Belgia sunt şase centre de mari arşi. La mine sunt 10 paturi. În fiecare zi, un anestezist şi un chirurg plus infirmierele. Sunt spitale de “arşi” în România unde sunt 17 chirurgi, 17 reanimatori pe şase paturi plus rezidenţii şi fac altceva decât să… E chestie de bunăvoinţă. Ar fi şi bani, ar fi şi materiale şi scrie în carte, sunt obligaţi, dau examene să fie specialişti în chirurgie plastică, în reanimare. Intră şi partea aceasta. De ce nu vor să facă? Sunt şase centre de arşi în Belgia. E un centru referent care în fiecare dimineaţă dă telefon la cele şase şi întreabă câte locuri au.”
„Cum se poate în orice ţară să se facă şi numai România, ţară din Comunitatea Europeană, să-şi trimită marii arşi în străinătate? Şi spun asta de 5 ani”, se întreabă retorica, ca şi noi, de altfel medicul Ciprian Isacu.
„Sunt o grămadă de tineri care vor să facă, dar nu sunt lăsaţi de elefanţii bătrâni. Că noi suntem pe modelul ăla sovietic, să avem un tătuc acolo sus care să-ţi spună ce să faci. Românul nu-i obişnuit să facă singur, trebuie să-i spună cineva. Şi dacă nu iese bine, să-l împuşte pe ăla”
„Fără să fiu complotist, nu are rost să-i înţepi pe toţi. Populaţia ţintă este peste 65 de ani. Ce imunizare totală? Eu nu m-am vaccinat. Nu este obligatoriu. Ne înţepăm de două ori şi tot porţi mască. Ştii cum ar fi? Ca şi când ai obliga pe toţi să facă colonoscopia pentru respect între generaţii. Nu, tată, colonoscopia o faci după 50 de ani pentru anumite chestii. Şi vaccinul la fel! Că, Doamne, iartă-mă, ne vaccinăm de ani de zile!”, concluzionează medicul român din Belgia.