Interviu integral | „Marius Tucă Show”. Gen. C-tin Lucescu, despre procesul Ceauşeştilor: Nu a existat niciun fel de dosar. Nu am ştiut nici eu, nici procurorul

Din inimă aş vrea să ştiu o realitate, cine a dat ordinul deschiderii graniţelor? Nimeni nu spune nimic

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, fiind judecător n-am dreptul să mă refer decât la acte şi fapte. Acte nu am, dar fapte am.  O întâlnire a marilor puteri, la Malta, când se dă semnalul de pornire. Mai am un element, Rusia ne avertizează pe 14 decembrie că urmează o lovitură de stat, îşi cam trădează partenerul american şi atunci din Iaşi, 14 decembrie, se mută dincolo, Timişoara, să nu-i spun numele, că nu mă interesează numele acestui preot care s-a ridicat pe oseminte şi pe morţi, Dumnezeu să-l ierte...

Marius Tucă: Şi pe ăsta.

Constantin Lucescu: Atunci au fost... În Ungaria aveam lagărul foarte aproape de români care fugeau şi ţinuţi acolo. Din inimă aş vrea să ştiu o realitate, cine a dat ordinul deschiderii graniţelor? Nimeni nu spune nimic.

Marius Tucă: E o întrebare asta. Spuneţi-mi, deci credeţi că în momentul în care s-au deschis graniţele au intrat foarte mulţi participanţi la revoluţie, să spunem.

Constantin Lucescu: O să vă dau o relaţie, n-o să o găsiţi în altă parte. La un moment dat eram la Ministerul Apărării Naţionale, eram consilierul...

Marius Tucă: Când se întâmpla asta?

Constantin Lucescu: Până în 75. Consilierul şefului Statului Major General, domnul general... iertaţi-mă...

Marius Tucă: Nu e nicio problemă, vă aduceţi aminte...

Constantin Lucescu: Şi este trimis un cetăţean la mine. ”Ce este, cine sunteţi? Domnule, eu am fost şoferul ambasadorului maghiar. Şi, foarte bine. Vrei pensie, de unde să vă dăm noi pensie?”.

Marius Tucă: Deci era în anii şaptezeci şi ceva?

Constantin Lucescu: 75, până în 76. Degeratu, domnul general Degeratu. Zic, ”domnule, i-a nişte hârtie şi scrie. Păi vreau să vă spun ce vreau să spun. Mă interesează să semnezi ce-mi spui, nu să te oblig. Zice, păi eu am creat uniformele militare făcute în Serbia şi le-am dus la Timişoara.”

Marius Tucă: În şaptezeci se întâmplă asta? Şi vă spunea şoferul... mai trăieşte şoferul ambasadorului maghiar?

Constantin Lucescu: Eu am dat hârtia domnului general Degeratu.

Marius Tucă: Era generalul Degeratu atunci. Păi a fost până în... până în ce an a fost?

Constantin Lucescu: Oh, până la venirea lui Iliescu a doua oară.

Marius Tucă: Haideţi să ne întoarcem la proces, sunt multe de discutat. Spuneţi-mi, din punct de vedere uman, tot ceea ce s-a întâmplat acolo totuşi era revoluţie, stăteaţi faţă în faţă cu Elena şi Nicolae Ceauşescu, cei care au dominat România în ultimii aproape 30 de ani. A fost uşor pentru un avocat relativ tânăr pentru dumneavoastră tot ceea ce s-a întâmplat acolo din punct de vedere uman vă întreb? Cum s-a întâmplat? Plus că era cred că prima dată când asistaţi la o execuţie în direct, da?

Constantin Lucescu: Puteam să asist dar m-am ferit. Am avut colegi care se duceau. N-am suportat ideea morţii şi nu o s-o suport niciodată. Domnul Tucă, să fii în faţa unei morţi premeditate, ca o piesă de teatru prost regizată, graba. Dacă voiai soluţia asta politică îl lăsai în stradă şi era linşat.

Marius Tucă: Dar cu toate astea v-aţi opus ideii de a fi împuşcat de a fi asasinat, executat.

Constantin Lucescu: Asta în ultima parte. În prima parte...

Marius Tucă: Păi în prima parte daţi-mi voie să citez ceva din pledoaria dumneavoastră...

Constantin Lucescu: Am fost mai rău decât procurorul.

Marius Tucă: Păi asta vreau să spun.

Constantin Lucescu: Aveţi dreptate şi nu... vă rog să mă controlaţi că în anii 69 când eu am terminat facultatea era o altă teorie sovietică. Cum afli adevărul? Şi îl acuzi pe nedrept pe om? Pentru că trebuie să explodeze să spună domnule nu mai spune minciuni, opune-te. Cu privire de cum suporţi, n-aş dori nimănui să stea cu o ţeavă de pistol la cap şi cu privirea lui Ceauşeasca, nu ştiu, am avut impresia că e o viperă care te pătrunde şi veninul te omoară.

Marius Tucă: Da, e imaginea pe care o creaţi într-adevăr e teribilă. Daţi-mi voie să citez ceva. Nu o să avem timp să citesc aici pentru că pledoaria dumneavoastră în apărarea, dar de fapt în acuzarea soţilor Ceauşescu e destul de mare.

Constantin Lucescu: E dezlânată, vă spun eu.

Marius Tucă: Îi rog pe cei care ne urmăresc şi o să vadă emisiunea să caute undeva, o să găsească toată pledoaria dumneavoastră. Daţi-mi voie să citesc doar prima parte din ea. Spuneţi aşa: ”Avocatul Constantin Lucescu, avocatul soţilor Ceauşescu domnule preşedinte, domnilor asistenţi populari reprezentanţi din sală este greu să pui concluzii împotriva oamenilor pe care, chiar şi deferiţi justiţiei, nu vor să recunoască crima împotriva poporului român. Crima de genocid, nu numai la Timişoara şi Bucureşti din momentele de faţă, ci crima dinainte, de peste douăzeci şi ceva de ani. Crima prin înfometare, prin lipsă de căldură, prin lipsă de inimă, dar cea mai odioasă crimă a fost crima de a încătuşa spiritul românesc, sufletul acestui popor, în raport de odioasele crime săvârşite la Timişoara, de odioasele crime săvârşite când poporul şi copiii copii nevinovaţi, au fost călcaţi de tancuri cu şenile. ” Daţi-mi voie, eu o să fac într-o bună zi şi aş vrea să participaţi, din tot sufletul mi-aş dori, o reconstituire a procesului soţilor Ceauşescu, cu această primă pledoarie şi o să vedeţi şi ceea ce urmează dumneavoastră cei care ne urmăriţi, poate fi oricând pledoaria procurorului care acuză pe cei doi. Şi dacă îmi daţi voie să citesc mai departe ”Când aţi căutat un act odios de diversiune până când Armata şi Securitatea să o puneţi cap la cap şi aţi îmbrăcat ofiţeri ai securităţii din trupele dumneavoastră în ofiţeri ai Apărării Naţionale să daţi iarăşi o lovitură, ca Armata să nu vină alături de popor, ca poporul să urască Armata şi din această degringoladă, dumneavoastră să puteţi câştiga timpul pentru a creşte copiii de la orfelinate pentru a-i trimite în străinătate sau pentru ai aduce ca trupe de comando împotriva poporului român.” Mai credeţi în asta?

Constantin Lucescu: Nu, nu mai că cred. Eu sunt un mare regizor, săracul, se ocupa de instruirea lor. Erau îmbrăcaţi în haine mai negre, aşa. Dar pare se că istoria trebuie să scoată în evidenţă că celebrul terorist era în munţii noştri alături de...

MT: ”Dacă aţi fi împuşcat unul ca noi, îl împuşcaţi pentru voinţa lor, dar ca să tăiaţi legăturile de oxigen de la capul bolnavilor, de la copii, să trageţi în spitale şi în bolnavi, să aruncaţi în aer sângele şi medicamentul poporului”... Mai credeţi în asta?

Constantin Lucescu: Şi în asta mai cred pentru că au fost câteva cazuri.

Marius Tucă: Câteva cazuri, dar era altceva.

Constantin Lucescu: În exacerbarea şi... recunosc că era numai o stare de refulare împotriva a tot ce suferisem până atunci.

Marius Tucă: E adevărat, păi, e bine că spuneţi asta acum. ”Cu hrana cu care Bucureştiul s-ar fi putut hrăni de luni de zile, iar militarii ar fi putut să tragă şi să susţină apărarea ţării fermă, i-aţi băgat în subsolurile de unde teroriştii dumneavoastră şi astăzi se duc şi se alimentează şi luptă împotriva oamenilor nevinovaţi în speranţa că dumneavoastră îi veţi mai plăti vreodată din eforturile făcute de România.” Păi, au existat sau n-au existat teroriştii?

Constantin Lucescu: Au existat, numai că-i plăteau alţii.

Marius Tucă: Cine erau teroriştii, domnule general?

Constantin Lucescu: Încă nu s-a descoperit unul. Eu în justiţia militară care eram competent să fiu sesizat cu un astfel de dosar...

Marius Tucă: Şi să aflaţi adevărul într-un astfel de caz.

Constantin Lucescu: Nu am fost. Am fost sesizat, dar nu cu terorişti. Cu soldaţi români care au murit de pomană.

Marius Tucă: Deci nu aţi găsit terorişti.

Constantin Lucescu: Niciun terorist nu mi-a dat procuratura militară.

Marius Tucă: Cine erau cei care trăgeau? În opinia dumneavoastră.

Constantin Lucescu: Pe strada Plevnei vis-a-vis de Tribunal a început să se tragă şi tocmai se apropiau două tancuri şi unul din colegii mei făcuse un Molotov şi a vrut să-l arunce. Ăia s-au oprit, i-am oprit şi s-au dus unii şi au verificat sus, un plutonier mi se pare. Erau numai urmele de cartuşe cu arma. Omul dispăruse.

Marius Tucă: Deci dumneavoastră credeţi în existenţa unor trupe de afară, comando care au intrat în România imediat când au fost deschise graniţele, imediat după Timişoara...

Constantin Lucescu: Şi ne-au ajutat să tragem în noi. Iar principalul mod de a îi face pe militarii români să tragă, şi îl găsiţi în multe ocazii, este tragerea în militari.

Marius Tucă: Deschiderea focului către militarii români.

Constantin Lucescu: Exact. Şi cât pe-aci să le facă un dosar că la Timişoara pe un tanc a fost deşurubat capacul de la motorină şi băgat un fitil...

Marius Tucă: În ce dată?

Constantin Lucescu: Chiar înainte de 20 în Timişoara...

Marius Tucă: Păi atunci cum ajunseseră la Timişoara, că spuneţi că după ce s-au deschis graniţele. Graniţele s-au deschis după execuţia lui Ceauşescu.

Constantin Lucescu: Şi ăştia acţionează tot după execuţie. A mai durat mult.

Marius Tucă: Păi spuneaţi că la Timişoara s-a întâmplat asta înainte.

Constantin Lucescu: Patru tancuri, dacă unul exploda care a primit fitilul, prin simpatie explodau patru. Ar fi fost un dezastru, ar fi fost la morţi nenumăraţi, gândiţi-vă la starea de spirit şi la modul de constituire a viitoarei democraţii. Ce-am vrut să facem, să începem democraţia cu nelegiuiri, cu morţi.

Marius Tucă: Şi spuneţi tot aici în pledoaria dumneavoastră, pledoarie care apăra soţii Ceauşescu, ”cu multă emfază spuneaţi am plătit datoriile. Nu numai că le-aţi plătit, ne-aţi secătuit şi v-aţi depus destui bani, v-aţi dus la Ayatollah să închinaţi un ultim omagiu”, asta era vizita din Iran. ”Eraţi la fel ca el, acelaşi spirit de clan care şi-a omorât poporul. Spuneţi că nu recunoaşteţi organismele noastre, ale puterii populare. Nu trebuie să le recunoaşteţi, domnule fost preşedinte pentru că am luat în 48 puterea în mână împotriva altora şi nu s-au prelevat de niciun fel de legi ale statului român. Regele Mihai...” Dar ştiaţi câte ceva despre istoria României totuşi în 89.

Constantin Lucescu: Puţin.

Marius Tucă: ”Regele Mihai a avut mai multă demnitate decât dumneavoastră. Poate aţi fi avut mai multă demnitate şi înţelegere din partea poporului român dacă v-aţi fi dat demisia dacă aţi fi rămas acolo în străinătate, cu străinii aţi trăit, puteaţi să muriţi cu ei şi vi se oferea acel azil politic”. Cum a trăit cu străinii şi de unde ştiaţi că a pus bani în străinătate? A pus vreun leu în străinătate Ceauşescu Nicolae?

Constantin Lucescu: El a pus banii pentru bancă. De recuperat n-am auzit cine i-a recuperat. Şi uite aşa se nasc în România, probabil, multimilionarii.

Marius Tucă: Spuneţi-mi, domnule general, uitându-vă în urmă, participând la acel proces credeţi că soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu erau rupţi de realitate şi în ce măsură erau rupţi de realitate sau ştiau ce se întâmplă în România pentru că s-a discutat atât de mult despre asta?

Constantin Lucescu: Vă dau o opinie...

Marius Tucă: Opinia dumneavoastră vreau să o aflu.

Constantin Lucescu: Ea poate să fie influenţată de judecata mea. Ea, Dumnezeu să o ierte, a fost o viperă, îmi pare rău că trebuie să vorbesc aşa de spre un mort. Că de aici în colo Dumnezeu face legea.

Marius Tucă: Lăsaţi că aţi vorbit despre uni vii mai rău decât despre ea mai devreme care trăiesc şi le-aţi zis din start Dumnezeu să-i ierte. Nu era un reproş, era o constatare.

Constantin Lucescu: Să-i ierte pe toţi care vor să vândă România şi să o împartă, lucru care trebuia să se întâmple în 89.

Marius Tucă: Nu s-a întâmplat.

Constantin Lucescu: Ruperea Transilvaniei, a Moldovei.

Marius Tucă: Nu s-a întâmplat.

Constantin Lucescu: Banatul sârbesc să fie...

Marius Tucă: Dar nu s-a întâmplat domnule general.

Constantin Lucescu: Ştiu, dar asta pentru că ne-a ajutat Dumnezeu.

Marius Tucă: Bun. Ştiau cei doi cu adevărat ce se întâmplă în România, care e starea de spirit, lipsa alimentelor de bază, frigul?

Constantin Lucescu: El nu a ştiut. El nu a ştiut. Ea a fost cea care a dirijat.

Marius Tucă: De ce credeţi că nu a ştiut?

Constantin Lucescu: Vă redau o discuţie cu generalul Vlad. Nu mi-e ruşine să spun sau să mă consider un apropiat al acestui om până în momentul în care a murit. Am întrebat cum se intră în audienţă şi cum se sesizează. În primul rând nu-l lăsa pe Vlad să raporteze nimic, iar Postelnicu o anunţa pe ea şi intra în cabinet.

Marius Tucă: Generalul Vlad nu era lăsat să-i raporteze direct. Asta v-a spus generalul Vlad?

Constantin Lucescu: Da. Opinia celor din Comitetul Central era să-l nu-l supere pe tovarăşul.

Marius Tucă: Asta era grija lor cea mai importantă.

Constantin Lucescu: Exact. I se raportau minciuni. Ea ştia absolut tot. Şi gândiţi-vă la instalaţia de ascultare de la Institutul de chimie unde ea lucra, avea birou. Pe acolo se distra ascultând tot ce fac cei din Comitetul Central.

Marius Tucă: Pot să cred şi să nu cred. Credeţi că nu ştiau că se taie curentul, că se taie lumina? Că asta se vedea şi trecând prin Bucureşti, cu ochiul liber. Nu mai vorbim de oraşele de provincie.

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, el s-a ridicat pe un val la CC, se declară împotriva ruşilor...

Marius Tucă: Da, în 1968.

Constantin Lucescu: Exact şi înfiinţează gărzile patriotice. A fost un val de câştigare a simpatiei enorm de mare.

Marius Tucă: E adevărat. Sunt intelectuali, lume multă, oameni care niciodată nu s-ar fi...

Constantin Lucescu: Pe istoria României el nu putea să nu creadă ce îi spune nevastă-sa atâta timp cât regina Angliei îl primea cu caleaşca.

Marius Tucă: E un bun argument.

Constantin Lucescu: În America, primit cu braţele deschise. Atâta timp cât şeful evreimii pe mapamond vine şi îl roagă şi vorbeşte excelenţa voastră, vă rog să interveniţi puţin şi să opriţi puţin această ură în Orientul Mijlociu. Nicio ţară din Europa, nici ruşii, nici americanii n-au fost primiţi la mediere.

Marius Tucă: E adevărat, politica externă românească a avut un cuvânt de spus atunci în Orient.

Constantin Lucescu: Puneţi aplauzele din ţară care erau mincinoase, organizate de ochii lumii, şi, de asemenea, puneţi fastuozitatea cu care era... el se credea probabil, într-adevăr, un geniu. Iar la proces am spus şi o repet, am spus după proces, eu am avut impresia că el se vedea în rolul lui Gheorghiu Dej în procesul de la Craiova, când din acuzat a devenit acuzator. El nu a vrut să creadă niciun moment că va ajunge la acest lucru.

Încontinuu punea mâna pe ea şi o calma, încontinuu avea grijă să nu o lase să vorbească, ştia că irită completul de judecată

Marius Tucă: Apropo de proces, pentru o întreagă ţară atunci când auzeau de Elena şi Nicolae Ceauşescu şi de sistemul represiv, deci tot ce însemna România anilor 80, pentru că a fost o Românie aş putea spune neagră, condamnată cumva la moarte cu încetinitorul, imaginea lor era o imagine cu oameni foarte puternici , oameni care pot să hotărască destinul tău într-o fracţiune de secundă, ceea ce s-a şi întâmplat cu anumiţi oameni. Ei bine, la procesul acesta păreau doi bătrâni neputincioşi care nici măcar nu erau în stare să se apere într-un fel sau altul. Nu aţi avut imaginea asta?

Constantin Lucescu: Am avut o strângere de inimă, nu se vede clar în imagine, dar vă spun pe Dumnezeu, cu un pas înainte de moarte nu o să mint nimic vă spun trăirile, încontinuu punea mâna pe ea şi o calma, încontinuu avea grijă să nu o lase să vorbească, ştia că irită completul de judecată. Popa Gică era într-un stres puternic, Popa Gică a uitat că e judecător, Popa Gică a devenit şi el acuzator ca şi mine. Când îi explica cu trenurile de la Roşiori cu toate alea, n-ai voie ca judecător, ca judecător...

Marius Tucă: Cred că cel mai puţin procuror a fost chiar procurorul Voinea dintre toţi de acolo.

Constantin Lucescu: Procurorul Voinea mi-a spus mie ”nu spui de fondurile de acasă”? Nu, spune tu că eşti procuror.

Marius Tucă: Bun, deci judecătorul procesului, Gică Popa, era într-un stres enorm. Până la urmă s-a dovedit, sinuciderea  a arătat acest lucru. Ceilalţi care au participat la proces cum erau? Era Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu erau participanţi.

Constantin Lucescu: Erau liniştiţi, Gelu Voican a fost foarte liniştit şi foarte parolist.

Marius Tucă: Păi ei erau singurii care împreună cu generalul Stănculescu ştiau ce avea să se întâmple.

Constantin Lucescu: Da, dar Stănculescu nu vorbea de ce a făcut şi ce a hotărât, pe când Gelu Voican şi-a asumat rolul de obligare a lui...

Marius Tucă: Nu aţi avut imaginea a doi bătrâni neputincioşi? Doi bătrâni, că asta părea, că nu mai erau imaginea acea machiată din faţa camerelor de luat vederi sau...

Constantin Lucescu: Astea sunt lucruri pe care nu o să le uit. Vedeţi în sală când îl leagă, are căciula aşa şi vedeţi-l cum arată când e coborât din tanc.

Marius Tucă: Da, o imagine înfiorătoare, dar adevărată.

Constantin Lucescu: Erau terminaţi şi mai este ceva. El era real bolnav de diabet.

Marius Tucă: Dar, trebuie să spunem că până la procesul de la care am văzut imagini, au fost câteva zile acolo, în ziua de 22 decembrie, adică trei zile şi trei nopţi în care au fost ţinuţi în cazarmă, de fapt într-o...

Constantin Lucescu: Şi se pare că tot în zilele alea au făcut o ofertă să fie eliberaţi.

Marius Tucă: Păi el nu prea putea să facă oferta asta, să fie eliberat, adică să ofere ceva ca să fie eliberat? Ce putea să ofere?

Constantin Lucescu: Dacă ar putea să fie eliberat îl va răsplăti pe cel care îi va da drumul.

Marius Tucă: Da, dar soarta lor era pecetluită. Asta spun, că au fost trei zile...

Constantin Lucescu: Ştiu că era pecetluită, dar erau şi nebuni printre noi.

Marius Tucă: E adevărat, au stat în tancheta aia ce...

Constantin Lucescu: Au stat şi înăuntru...

Marius Tucă: Şi înăuntru dar au fost luaţi şi în tanchetă. Bun, deci aţi avut imaginea asta. Ştiţi că noi am făcut o emisiune împreună, acum ştiţi câţi ani?

Constantin Lucescu: Ani buni, peste zece.

Marius Tucă: 21 de ani. Deci era în 1998, deci acum 21 de ani. Haideţi să ne amintim să vedem ce spuneaţi atunci despre procesul Ceauşeştilor. Vă rog filmul.

Fragment din emisiunea Marius Tucă Show, 10 decembrie 1998

” Marius Tucă: Cum aţi ajuns să participaţi la acest proces?

Constantin Lucescu: Domnule Tucă, daţi-mi voie, în primul rând, să nu amestec actul de justiţie cu ceea ce s-a întâmplat cu acea activitate în care soţii Ceauşescu au fost executaţi. Acea activitate nu are niciun fel de conotaţie juridică şi de drept, nu are niciun fel de alăturare faţă de ceea ce se numeşte un proces penal. pentru un proces penal trebuia să am un rechizitoriu, rechizitoriul trebuia să fie adus la cunoştinţă inculpatului, trebuia apoi sesizată Instanţa şi dat apoi număr de dosar, trebuia angajat apoi avocat, şi nu impus unul sau doi cum am fost eu şi colegul meu, trebuie să i se dea dreptul la...sau să i se verifice apărările şi i se dea dreptul la probe, trebuia să i se respecte dreptul la recurs. Toate aceste lucruri nu pot fi amestecate cu actul de justiţie iar justiţia nu poate fi pătată cu un astfel de act. Haideţi să denumim o voinţă colectivă, o formă justiţiară a unui popor căruia nu i s-a aplicat niciodată nicio lege democratică. De ce ar fi trebuit să răspundă cu o altă monedă decât cu aceea cu care a fost tratat poporul român. Eu, personal, am fost pur şi simplu trimis că erau doi terorişti. Asta-i dovada că nici nu am putu avea delegaţie, că nu se putea emite delegaţie ”Lucescu apără doi terorişti!” Nu. Delegaţia este nominală, pe omul pe care trebuie să-l aperi şi pe încadrarea juridică.

Marius Tucă: Cine v-a trimis, domnule Lucescu?

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, era perioada de care vorbeam adineauri, de marea stabilitate....

Marius Tucă: Staţi o secundă, că eu nu încerc să vă fac vreun proces... în momentul în care v-am întrebat dumneavoastră mi-aţi răspuns că nu are legătură cu actul de justiţie. Este clar că nu are nicio legătură procesul cu actul de justiţie...

Constantin Lucescu: Nu, la barou era o luptă continuă pentru punerea mâinii pe putere între Anagnoste şi colegul meu Nicu Cerveni. Eram aşa de scârbit când se întâmplau aşa de multe iar noi ne gândeam cum să facem nişte colective ca să fim şefi. Goana asta după scaun este o boală. Şi atunci când s-a anunţat că este nevoie de un avocat pentru doi terorişti m-am ridicat şi, vă spun cinstit, am plecat scârbit din sală. Pe parcursul drumului către elicopter, categoric că fiecare dintre noi...nici judecătorii nu au ştiut nimic, cum nu am ştiut nici noi avocaţii ...

Marius Tucă: De ce aţi vrut să fiţi avocatul celor doi terorişti?

Constantin Lucescu: Tot ce se întâmpla, tot ce mass-media, respectiv....să nu băgăm mass-media, presa nu era atunci – televiziunea anunţa....dacă vă aduceţi aminte de acele episoade groaznice de la Timişoara, cu dezgropări de morţi, cu legări la mâini, lucruri care după asta s-au pierdut în ani, s-a văzut că nu prea aveau bază reală, toate acele catastrofe, toate acele dureri şi morţi te făceau să încerci cel puţin să-l vezi. Niciun moment nu cred că aş fi făcut apărarea. Sunt convins. Şi este o notă proastă...

Marius Tucă: Doreaţi să vedeşi terorişti!

Constantin Lucescu: Nu să-i văd, dacă aş fi putut să-i strâng de gât cu mâna mea. Este o notă proastă pentru mine, ca fost avocat, care aveam obligaţia deontologică să apăr pe oricine. Dar vă rog să nu mă luaţi ca profesionist în acele momente. Vă rog să mă luaţi ca unul dintre mulţii oameni ai României.

Marius Tucă: Bun. Şi aţi ajuns acolo, la Târgovişte!

Constantin Lucescu: Am ajuns acolo, la Târgovişte, şi spre surprinderea mea, a noastră a tuturor, am văzut că teroriştii nu erau terorişti. Era ultimul bastion de guvernanţi de o deosebită răutate, exact şefii noştri. Vă spun, poate mă credeţi, nu mă credeţi, eu mă rugam la Dumnezeu să-mi lumineze mintea ce să fac. Cred că dacă mi-aş fi ascultat instinctul şi aş fi plecat cred că aş fi fost lângă ei. Sincer vorbind. Dumneavoastră dacă aţi fi fost acolo şi aţi fi văzut că unul pleacă şi nu este de acord să-l incrimineze nu l-aţi fi cotat duşmanul poporului? Şi uite cum aş fi picat eu. Şi, încet, încet, am încercat să încropim alături de Voinea un rechizitoriu, Popa Gică, Dumnezeu să-l odihnească, s-a transformat din judecător într-un incitator, dar un om de bună credinţă şi un bun meseriaş căruia nu i se poate reproşa nimic decât că avea acelaşi grad de refulare al celui mai groaznic moment istoric din viaţa lui.

Marius Tucă: Cine făcea parte din completul de judecată, domnule Lucescu?

Constantin Lucescu: Regretatul general Gheorghe Popa ...

Marius Tucă: Care s-a sinucis ... nu se ştie....

Constantin Lucescu: Actualul în rezervă, Nistor, la acea dată colonelul Nistor, încă trei asesori populari, ofiţeri de la Târgovişte, Voinea Dan în calitate de procuror. Certă că nu i-a cerut nimeni asentimentul este prinderea lui în ţinută civilă aşa cum omul venise, aşa cum toţi eram şi încercam să facem câte ceva...

Marius Tucă: Şi dumneavoastră aţi fost apărătorul familiei Ceauşescu.

Constantin Lucescu: M-aş feri să spun apărătorul, pentru că nu era proces şi nu am fost apărător. Poate că am fost un procuror mai rău decât Dan Voinea. Şi, dacă este să restabilim echilibrul şi vinovăţiile în 89, în faţa cel puţin a unui tribunal moral ar trebui să vină Dan Voinea şi Lucescu. Şi după ce Dan Voinea şi Lucescu vor veni în faţa unui tribunal moral şi vor răspunde de încălcarea grosolană a unor norme de drept, pentru că actul de voinţă al poporului a existat, există şi nu este contestat, atunci putem să căutăm vinovăţii altora. Dar prima obligaţie a mea este să-mi spăl vinovăţia şi să-mi văd greşelile mele şi după aceea să-mi reconsider statuia morală de pe care să pot acuza pe alţii. Cred că numai aşa se poate face dreptate.

Marius Tucă: Aţi avut totuşi vreun punct pentru apărarea lor?

Constantin Lucescu: Încontinuu am căutat să-l întreb – era efectiv teoria juridică comunistă prin care trebuia să-l provoci ca el să-ţi răspundă. Acest om a crezut până în ultimul moment că totul este o mascaradă făcută ca să-l readucă în forţă ca pe conducătorul, ca pe cel mai mare fiu al Carpaţilor, înapoi la putere. Niciun moment nu a avut relevanţa că ceea ce se întâmplă acolo va fi pus şi în aplicare vreodată.

Marius Tucă: Atunci, de unde atâta demnitate în faţa morţii, după declaraţiile făcute de mai mulţi martori? Că trebuia să râdă în faţa mitralierelor...

Constantin Lucescu: Ar trebui să fac....despre morţi, numai de bine, iar Ceauşescu face parte din istoria patriei noastre şi dacă Ceauşescu a ajuns acolo unde a ajuns, ca tiran, atunci....

Marius Tucă: Dumneavoastră spuneţi că el, că ei nu conştientizau că participă la procesul condamnării lor la moarte! Şi v-am întrebat atunci de unde demnitatea lor, nu o spun eu, o spun cei care au fost acolo, poate aţi fost şi dumneavoastră în momentul în care s-a tras asupra lor, de unde demnitatea din momentul execuţiei?

Constantin Lucescu: Tocmai asta voiam să vă spun, nu pot să fac aprecieri, nu pot să spun că e adevărat sau nu, nu pot să contrazic, pentru un singur motiv...

Marius Tucă: Domnule, a spus-o Gelu Voican Voiculescu care le-a dorit moartea cu o înverşunare ieşită din comun.

Constantin Lucescu: Sunt convins de asta, v-am spus, nu neg. Dar, după ce am pledat, am ieşit din sală. Nici la pronunţarea soluţiei şi nici la renunţarea la recurs nu eram în sală.

Marius Tucă: Unde eraţi?

Constantin Lucescu: Eram într-o cameră în biroul comandantului. Nu puteam! Şi în pledoarie am spus, şi am fost poate singurul, am spus: Nu pedeapsa cu moartea se impune, se impune o pedeapsă de a trăi în condiţiile pe care ni le-a creat. Pelicula, oamenii de acolo vă pot confirma. Şi atunci, nu mă pot hazarda în aprecieri faţă de nişte lucruri alături de care nu am fost. Ar fi numai o tentă de mare filozof şi nu am aceste calităţi.

Marius Tucă: În momentul execuţiei aţi fost prezent?

Constantin Lucescu: Nu, nu am ieşit decât după ce s-a terminat. ”

Marius Tucă: Da, consecvent. După 21 de ani...

Constantin Lucescu: De la început aş fi vrut să vă spun că m-a călăuzit în viaţă credinţa în Dumnezeu care m-a scăpat. Partea a treia a vieţii mele este după moarte când aproape tot Comitetul Central, inclusiv copilul lui Ceauşescu, mi-au trecut prin mână. Atunci începeam să conştientizez nişte lucruri, dar, vedeţi, am văzut multe chestii ale colegilor mei din completul de judecată. Eu am crezut că fabulaţia e bună. Probabil că aveau şi un instinct din ăsta de a se ridica... Cum credeţi, eu nu cred niciun moment, pentru că m-aţi întrebat atunci, că Ceauşescu a cântat Internaţionala. Şi ca să vă demonstrez câtă ură era, vă rog să vă verificaţi cu căpitanul Boieru, colonelul Boieru de astăzi, în momentul în care s-a început, s-a ordonat tragerea, lui Boieru i-a trecut un cartuş pe lângă ureche. În starea aia, nu ştiu, a fost ceva groaznic, nişte oameni normali care să se bucure de moarte. Dar îi cred exact pentru acea refulare, dar nu se putea... să vă dau un exemplu, domnule Tucă, la un moment dat podul de la Severin este oprit din activitate şi curăţate toate prostiile alea de la căderea Dunării de merge mai departe şi pentru producerea energiei electrice. 80 de morţi au fost găsiţi care erau nemâncaţi încă de peşte. Că încercau să fugă, cum încercau să fugă, să se salveze, luau câte o butelie de oxigen, o ţineau în braţe şi nu reuşeau. Poate unii dintre ei erau împuşcaţi.

Marius Tucă: Am scris, am vorbit mult despre asta într-adevăr.

Constantin Lucescu: Şi atunci, cum pot să cred, ştiu că el a fost demn, ştiu că el a făcut lucruri mari, de asta s-au şi bazat marile puteri pe el, dar de asta i-a venit şi moartea. Cine putea recunoaşte că a fost de folos. Cine putea recunoaşte că l-a plimbat cu şareta, cine putea recunoaşte că era cel mai bun mediator al Orientului Mijlociu. Era de nesuportat dacă ar fi trăit şi ar fi povestit lucrurile astea, vă rog să-mi spuneţi cum apăreau toţi ceilalţi care... Mă gândesc la un preşedinte francez care era foarte supărat, Mitterand, îi promisese o sumă şi el dă jumate, când a candidat în alegeri. Păi pentru asta să fii revoltat şi să laşi de înţeles că el n-a fost anunţat?

Dacă m-aş întoarce în timp, cu cunoştinţele de acum, categoric că nici în cel mai urât vis n-aş fi participat

Marius Tucă: Cu mintea de acum, cu experienţa căpătată în cei 30 de ani de viaţă şi în justiţie şi în tot ceea ce aţi trăit dumneavoastră dacă ne-am întoarce în timp ce-aţi face?

Constantin Lucescu: Dacă ne-am întoarce în timp cred că imediat după 73, şi dacă aş fi avut...

Marius Tucă: La proces, la proces.

Constantin Lucescu: Ah, numai la proces.

Marius Tucă: La proces. Spuneţi şi ce-aţi face în 73.

Constantin Lucescu: 70-73 era program de noapte şi la restaurante, o viaţă mai deschisă, un început de comerţ...

Marius Tucă: Până în anii 80...

Constantin Lucescu: Exact.

Marius Tucă: Nu au fost...

Constantin Lucescu: Nu, păi ce, au luat şi perdelele de la cârciumă, nu mai era voie, nu mai aveam voie să stăm decât patru.

Marius Tucă: În galantare erau creveţi şi atât. Ne întoarcem în timp pe data de 25 decembrie 1989. Nu vreau să fiu dramatic dar v-aş ruga să fiţi foarte sincer, să ne spuneţi acum după 30 de ani cu experienţa celor 30 de ani din magistratură, ca fost general în viaţa dumneavoastră, ce-aţi face la procesul de la Târgovişte? Şi dacă puteţi să ne spuneţi în finalul emisiunii în funcţie de ce aţi face să ţineţi un discurs ca avocat al soţilor Ceauşescu.

Constantin Lucescu: Cum să vă spun, dacă m-aş întoarce în timp cu cunoştinţele de acum categoric că nici în cel mai urât vis n-aş fi participat. Dacă aş fi fost obligat...

Marius Tucă: Păi nu ştiaţi că participaţi, aţi ajuns acolo şi... asta am înţeles. Dar dacă eraţi obligat să participaţi.

Constantin Lucescu: Dacă eram, era singura posibilitate.

Marius Tucă: Era singura pentru că altfel vă...

Constantin Lucescu: Altfel nu aveam dreptul...

Marius Tucă: Venea execuţia dacă participaţi, nu puteaţi să mai daţi înapoi. Deci sunteţi acolo. Spuneţi prin pledoaria dumneavoastră acum, o să înţelegem ce-aţi făcut. Deci luaţi cuvântul, soţii Ceauşescu acolo, aveţi experienţa, mintea de acum şi experienţa celor 30 de ani. Care ar fi pledoaria dumneavoastră? Aveţi câte minute vreţi.

Constantin Lucescu: Din plin aş fi început cu achitarea. Onorată instanţă, distins complet de judecată, vă rog să observaţi eroarea în care vă aflaţi, vă rog să observaţi că nu aţi fost bine sesizaţi pentru că nu aveţi actele de sesizare, mai târziu le-aş fi spus hotărârea a primit numărul 1 din 90, aşa cu un an mai târziu, cu 1 din 90 ca şi când atunci...

Marius Tucă: A avut loc procesul.

Constantin Lucescu: Vă rog să retrimiteţi cauza la parchet pentru a se organiza exact dispoziţia preşedintelui Iliescu de a fi judecaţi în raport de normele de drept în vigoare, altele nu erau.

Marius Tucă: Deci aţi fi fost în primul rând jurist, da, şi aţi fi invocat legea care era de partea dumneavoastră. Nu exista rechizitoriu, am văzut că rechizitoriu, numai în România se poate întâmpla în ceea ce priveşte procesul şi execuţia şi soluţia, s-a făcut post-factum, adică în...

Constantin Lucescu: În martie 90.

Marius Tucă: În martie 90. S-a dat număr, numărul 1 pe 1990. Deci aţi fi cerut ca la carte...

Constantin Lucescu: Exact.

Marius Tucă: Pe lege.

Constantin Lucescu: Pe lege, punerea în libertate şi achitarea.

Marius Tucă: Punerea în libertate că până la achitare mai era. Presupunem că îi punea în libertate.

Constantin Lucescu: Da, aş fi spus cu toată inima un lucru pentru că sunt convins astăzi din ce am trăit şi am văzut de 30 de ani că n-am participat decât la tăierea găinii care făcea ouă de aur. Asta e convingerea mea.

Marius Tucă: Pe de altă parte aţi fi invocat strict prevederile legii, aţi fi fost un jurist de la un capăt la celălalt, dar pe de altă parte dumneavoastră aţi avut şi un discurs politic acolo. Cum ar suna discursul dumneavoastră acum.

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, fiind soţ şi soţie, vă întreb ca bărbat, aţi acuza nevasta omului care stă lângă ea? Pentru că l-aş fi jignit pe el. l-aş fi jignit, pe lângă inteligenţa nativă...

Marius Tucă: N-aţi fi acuzat-o pe ea...

Constantin Lucescu: N-aş fi acuzat-o cu toate că eram convins de vinovăţia ei.

Marius Tucă: Aţi făcut-o din motive umane.

Constantin Lucescu: Păi cum poţi să spui că au greşit copiii şi au făcut şi au dres, vă rog să mă credeţi că dacă nu era băiatul cel mare, Valentin, nu aveam Măgurele. Vă rog să vedeţi că dacă nu era al doilea copil, Nicu, a trebuit să mute ruta de transport ...

Marius Tucă: Nu ieşiţi din discursul politic de acum treizeci de ani.

Constantin Lucescu: Ăsta e discursul politic, că ştiam, a mutat ruta cu alimente de aprovizionare să nu mai treacă prin Sibiu. Pentru că Nicu Ceauşescu oprea ce trebuia să plece în Ungaria şi băga în alimentară.

Marius Tucă: Mai trăieşte Valentin Ceauşescu, ceilalţi copii nu mai sunt.

Constantin Lucescu: Ştiu.

Marius Tucă: Şi cuvântul de încheiere, înainte de a cere achitarea.

Constantin Lucescu: Cuvântul de încheiere. Ar fi fost un lucru, nu este vinovat în acest dosar, n-avem competenţe juridice să-i judecăm. Nu suntem în raport de dispoziţia de judecare, dar i-aş fi cerut scuze că un neica-nimeni avocatul îi dă sfaturi preşedintelui şi aş fi vorbit efectiv de ce înseamnă demnitatea umană, acel ego de care trebuie să ţii cont, de faptul că nu avem căldură, aveam bolnavi copii în casă, cum era să spăl şi să usuc rufele nu aveam electricitate şi a trebuit să cumpăr lămpi de la mineri. Stăteau seara copiii cu lămpile şi aşa învăţau. Ei, toate lucrurile astea aş fi zis, i-aş fi propus domnului preşedinte să le aibă în vedere, să le analizeze şi să ia măsuri pentru că bunăstarea poporului român a fost tot pe munca poporului român, sincer vorbind.

Marius Tucă: Mulţumesc mult domnule general Lucescu pentru participarea la această ediţie specială.

Constantin Lucescu: Eu vă mulţumesc că m-aţi invitat, chiar vă rog să ţineţi cont că aveţi în faţă un om la 80 de ani care poate să fie tarat în memorie şi oricând credeţi că nu sunt în logica firească normală a răspunsului să mă opriţi şi să-mi spuneţi.

Marius Tucă: Mulţumesc, Marius Tucă Show la Smart TV. Ţineţi aproape.