„Marius Tucă Show”. Ionel Boeru: Înainte de execuţie, Nicolae Ceauşescu a strigat „Trăiască România Socialistă”, iar Elena a înjurat un soldat de mamă

Prezentăm câteva din principalele declaraţii ale col.(r) Ionel Boeru, la Marius Tucă Show:

„Cei opt paraşutişti care au participat la proces şi trei am făcut parte din plutonul de execuţie ne-am oferit voluntari pentru o misiune în Bucureşti şi nu pentru o misiune, respectiv procesul şi executarea soţilor Ceauşescu. Deci noi nu am ştiut de acest lucru, inclusiv comandanţii comandantul de garnizoană şi comandantul unităţii de paraşutişti nu au ştiut acest lucru”.

„Comandantul garnizoanei ne-a dus cu autobuzul la pistă, ne-au îmbarcat în două elicoptere, s-a nimerit ca pe unul din piloţi să-l cunosc şi chiar l-am rugat să mă ia pe mine în elicopter cu el şi am plecat spre Bucureşti cu două elicoptere. În aer, am mai avut asigurat încă patru elicoptere care ne-au făcut asigurarea aeriană pe timpul transportului”.

„Soţii Ceauşescu au fost găsiţi la serele din Târgovişte de doi miliţieni cu maşina care erau în patrulare. Aceştia i-au dus la sediul Securităţii. Ei au fost preluaţi de la sediul securităţii de colonelul Kemenici şi probabil când s-a dat prin televiziune, mergeţi şi luaţii de acolo şi păziţii. I-am dat pe acel militar, era şi paraşutist şi l-am dat să păzească pe cei doi. A primit ordin clar de la general dacă mişcă să-i împuşte, fără discuţii”.

„Generalul Stănculescu împreună cu colonelul Kemenici cu mine, eu ascultând, eu nu mi-am spus părerea, nu am spus nimic, şi cu cei doi care îi păzeau pe ăia am stabilit, toţi am stabilit locul unde se va face execuţia cuplului Ceauşescu (...) atunci s-au hotărât să fie executaţi într-un loc în care într-adevăr nu se vedea nimic. Ne-a comunicat, iar n-am ştiut, soţii Ceauşescu se aflau în acel transportor blindat cu care a venit cine ne-a întâmpinat”.

„Un locotenent major îi păzea pe soţii Ceauşescu în transportor, a coborât primul, l-a ajutat pe Nicolae Ceauşescu să coboare, eu l-am luat, am primit ordin, trebuie să vă spun, să nu cumva să-i jignesc, să-i lovesc, să-i înjur, să-i ating sau ceva de genul ăsta, deci Stănculescu mi-a dat ordin clar.  Când a coborât Ceauşescu sincer să fiu nu l-am recunoscut. Era foarte palid, ţin minte şi acum”

„Cât a făcut vizita medicală uşa a fost întredeschisă şi am auzit, a găsit tensiune, avea 17 cu 8, o tensiune bună pentru vârsta pe care o avea şi faptul că nu-şi luase medicamente şi alte probleme ce a avut el acolo, chiar i-a zis doctorul ”aveţi o tensiune bună tovarăşe preşedinte”, cum se vorbea la vremea respectivă, şi cam asta a fost, după care l-am preluat şi l-am dus în sala de judecată”

„Dacă Nicolae Ceauşescu avea un miros de om îngrijit, spălat, parfumat chiar, ea nu. Ea avea un miros de femeie de pe stradă, cum să spun eu, care a făcut pe ea, care era murdară, deci nu avea un miros... chiar era jenantă problema. Nu a vrut să facă vizita medicală, nu a vrut să i se ia tensiunea, nu a vrut să facă... a început chiar să se certe cu doctorul de acolo. Deci ea tot timpul, în continuare, o să fie agresivă. El o tempera”

„Tot generalul Stănculescu ne-a ordonat şi felul cum să executăm sentinţa, respectiv îi ducem la zid, facem câţiva paşi înapoi, ne întoarcem şi cu foc de la şold, ceea ce noi nu executasem la trageri în perioada respectivă, după revoluţie s-au executat trageri de la şold, foc automat câte un încărcător fiecare, deci trei încărcătoare trebuia să descărcăm pe cei doi”.

„Pe timpul procesului, ea a fost foarte agitată şi foarte nervoasă şi tot timpul avea replici acide cu completul de judecată, el în schimb era calm şi o bătea cu mâna pe picior să o liniştească. Iar ceva important este că în momentul în care asesorii şi cu judecătorii au intrat în camera în care au hotărât executarea lor, el i-a zis să stea liniştită pentru că nu o să păţească nimic că el a mai păţit treaba asta o dată la Braşov, dar nu a fost executat”.

„Sunt două chestii aici, el când a văzut oamenii acolo adunaţi şi militarii care erau unul lângă altul, a strigat <Trăiască România Socialistă!> şi a cântat sau a încercat să cânte primele versuri din Internaţionala. Ea, în schimb, a avut o altercaţie cu un militar, ştiu exact pentru că porecla militarului era Maşinuţă, acesta i-a zis <Până aici a fost Leano> şi ea l-a înjurat de mamă”.

Redăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o ediţie specială, se împlinesc 30 de ani de la revoluţia din decembrie şi noi vorbim despre ultimele zile ale lui Nicolae Ceauşescu, ultimele zile ale Elenei Ceauşescu, fuga, procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu şi pentru asta am invitat în studioul nostru la Marius Tucă Show la Smart TV pe domnul colonel în rezervă Ionel Boeru. Bine aţi venit în emisiunea noastră.

Ionel Boeru: Mulţumesc de invitaţie.

Cei opt paraşutişti care au participat la proces şi trei am făcut parte din plutonul de execuţie ne-am oferit voluntari pentru o misiune în Bucureşti

Marius Tucă: Trebuie să spunem din capul locului, noi ne-am mai întâlnit la o ediţie specială şi am discutat atunci despre execuţia ceauşeştilor pentru că dumneavoastră, domnule colonel Ion Boeru, aţi fost şeful plutonului de execuţie constituit cumva ad-hoc. E adevărat sau nu? Ca să nu plecăm de la o premisă falsă. Cum s-a întâmplat totul?

Ionel Boeru: În primul rând trebuie să vă spun că cei opt paraşutişti care au participat la proces şi trei am făcut parte din plutonul de execuţie ne-am oferit voluntari pentru o misiune în Bucureşti şi nu pentru o misiune, respectiv procesul şi executarea soţilor Ceauşescu. Deci noi nu am ştiut de acest lucru, inclusiv comandanţii comandantul de garnizoană şi comandantul unităţii de paraşutişti nu au ştiut acest lucru.

Marius Tucă: Cum s-a întâmplat totul?

Ionel Boeru: Pe 25 decembrie, dimineaţa comandantul unităţii a adunat cadrele care mai erau în unitate şi ne-au anunţat că e nevoie de...

Marius Tucă: Unde era unitatea?

Ionel Boeru: Unitatea la Boteni, iar marea majoritate a militarilor se aflau deja în misiune în Bucureşti, respectiv la televiziune...

Marius Tucă: Plecaseră din data de 22, 23

Ionel Boeru: 22, da, pe 23 deja au fost primii morţi pe care i-am avut în cadrul unităţii.

Marius Tucă: Care au murit la Bucureşti.

Ionel Boeru: Au murit la Bucureşti, la televiziune, au fost şapte militari între care un ofiţer care îmi era foarte bun prieten, au fost împuşcaţi toţi de cineva îmbrăcat în...

Marius Tucă: Combinezoane?

Ionel Boeru: Nu, gărzi patriotice.

Marius Tucă: A, în gărzi patriotice.

Ionel Boeru: Dar şi el a fost omorât.

Marius Tucă: Unde? Deci pe fondul ăsta dumneavoastră în data de 25 decembrie unde eraţi cu colegii?

Ionel Boeru: Data de 25 decembrie... Cei care eram în cazarmă aveam diferite misiuni, eu de exemplu fusesem noaptea respectivă, cum să spun, am avut în pază depozitul de muniţie al unităţii de elicoptere şi...

Marius Tucă: De la Boteni.

Ionel Boeru: De la Boteni. Iar dimineaţa, toate cadrele de la... eram puţine cadre să ştiţi, nu toţi erau paraşutişti, am fost adunaţi  şi atunci comandantul a anunţat că e nevoie de opt militari care să meargă într-o misiune deosebită, ne-a spus că nu ştie despre ce este vorba dar ştie că este o misiune grea şi atunci ne-am oferit trei ofiţeri şi mai mulţi subofiţeri. Din cei trei ofiţeri eu am fost ales şi ceilalţi subofiţeri, au fost mai mulţi, au fost aleşi şapte subofiţeri care să plecăm în această misiune.

Marius Tucă: Ce grad aveaţi atunci?

Ionel Boeru: Aveam gradul de căpitan.

Marius Tucă: Eraţi căpitan la Boteni, la unitatea de paraşutişti. Bun, în data de 25 aţi plecat, cum?

Am plecat spre Bucureşti cu două elicoptere. În aer, am mai avut asigurat încă patru elicoptere care ne-au făcut asigurarea aeriană pe timpul transportului

Ionel Boeru: Deci am plecat cu două elicoptere.

Marius Tucă: Elicopterele erau în unitate?

Ionel Boeru: În garnizoană era un regimente de elicoptere, un regiment de paraşutişti şi alte unităţi erau în garnizoana respectivă. Deci comandantul garnizoanei care era comandantul  regimentului de elicoptere ne-a dus cu autobuzul la pistă, ne-au îmbarcat în două elicoptere, s-a nimerit ca pe unul din piloţi să-l cunosc şi chiar l-am rugat să mă ia pe mine în elicopter cu el, între timp tipul a decedat, să-i fie ţărâna uşoară, şi am plecat spre Bucureşti cu două elicoptere. În aer, am mai avut asigurat încă patru elicoptere care ne-au făcut asigurarea aeriană pe timpul transportului.

Marius Tucă: Ceea ce era credibil.

Ionel Boeru: Era normal mai ales că picaseră ceva elicoptere, vreo trei mi se pare că picaseră deja în zona Bucureşti.

Marius Tucă: Era normal pentru perioada aia dar totuşi să fiţi flancaţi de atâtea elicoptere pentru o misiune grea, dar nu se ştia despre ce fel de misiune e vorba.

Ionel Boeru: Despre cele patru elicoptere am aflat abia la Târgovişte, deci nu am ştiut.

Marius Tucă: N-aţi ştiut, am înţeles.  Deci v-aţi îndreptat spre Bucureşti.

Ionel Boeru: Spre Bucureşti, da. Şi am aterizat undeva în spatele stadionului Steaua era un teren de rezervă de antrenament sau ceva de genul. Oricum în momentul când am aterizat am luat legătura cu militarii că erau unităţi militare şi în apropiere şi aceştia au venit să vadă ce-s cu elicopterele astea aşa. Şi atunci am luat prima dată legătura cu militarii de acolo. Spun asta pentru că la sfârşit o să vă povestesc ce s-a întâmplat cu cadavrele şi este normal să pomenesc treaba asta.

Marius Tucă: Practic v-aţi întors cu cadavrele de acolo de unde aţi plecat fără să ştiţi unde mergeţi.

Ionel Boeru: Da.

Marius Tucă: Am dezvăluit asta.

Ionel Boeru: Deci când am aterizat acolo nu ştiam ce să facem.

Marius Tucă: Câţi ani aveaţi domnul Boeru atunci?

Ionel Boeru: 31 de ani. După care a sosit generalul Stănculescu pe care îl ştiam după nume, nu-l ştiam ca figură sau ca persoană, n-aveam nicio relaţie însoţiţi de un număr de oameni pe care nu-i cunoşteam, mai puţin pe Gelu Voican Voiculescu pe care îl văzusem la televizor, atât dar nu în sensul că aveam...

Marius Tucă: Îl cunoaşteţi dinainte.

Ionel Boeru: Am dat raportul, eu am dat raportul generalului, după care generalul mi-a spus că paraşutiştii, am fost cei mai buni până acum, că are încredere în noi şi cam asta a fost simpla discuţie acolo.

Gen. Stănculescu i-a luat pe piloţi şi pe o hartă au stabilit unde vom merge. Nu ştiam unde mergem. N-am ştiut decât când am ajuns acolo că suntem la Târgovişte

Marius Tucă: Nimic altceva.

Ionel Boeru: Nimic altceva. I-a luat pe piloţi şi pe o hartă au stabilit unde vom merge. Nu ştiam unde mergem. N-am ştiut decât când am ajuns acolo că suntem la Târgovişte. Şi au stabilit traseul după care ne-am îmbarcat în două elicoptere şi am văzut că ne deplasăm spre Ploieşti, asta am văzut şi eu, mi-am dat seama că mergem undeva spre Ploieşti. În apropiere de, să zicem, 10, 15 kilometri să intri în Ploieşti am făcut stânga spre Târgovişte. Cei de la Ploieşti deja, am aflat de la colegi, am absolvit după aia Academia de studii militare şi am avut colegi care mi-au spus, bă, primiseră ordin să tragă în noi, deci nu ştiau că noi zburăm. Deci nu s-a ştiut că se execută o misiune de genul celei care a fost la Târgovişte. Am aterizat pe terenul de instrucţie de la cazarma de la Târgovişte, ne-a întâmpinat un transportor, a venit un transportor spre noi, un ofiţer se afla la mitraliera de pe transportor. Sincer să fiu mă cam... zic ce-o mai fi şi asta, chiar aveam un pic de emoţii, trebuie să recunosc. A coborât generalul Stănculescu din elicopter, el atât a coborât şi din transportor a ieşit colonelul Kemenici, comandantul garnizoanei şi a unităţii de acolo. Au stat de vorbă, nu ştiu ce au discutat pentru că nici nu puteam să-i aud, noi eram în elicopter după care generalul ne-a făcut semn să coborâm, paraşutiştilor, atât. Şi am coborât eu cu cei şapte şi mi-a ordonat să-mi împrăştii cei şapte militari pe care îi aveam în cazarmă ca să fac asigurarea. A spus generalul că el nu are încredere în militarii care se află în acea cazarmă. Vreau să vă spun că în cazarma aia era un militar la doi metri, la doi metri pătraţi era un militar nu mai vorbesc de transportoare, tancuri şi alte mijloace care se aflau acolo.

Marius Tucă: Adică să asiguraţi perimetrul.

Ionel Boeru: De fapt care erau militari de-ai noştri.

Marius Tucă: Da, da, am înţeles.

Ionel Boeru: După această problemă, eu am împrăştiat oamenii şi transportorul s-a retras înspre cazarmă, înspre locul în care se va desfăşura mai târziu procesul.

Mi-am adunat oamenii şi atunci ne-a adunat şi ne-a comunicat generalul de ce suntem acolo, respectiv pentru procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu

Marius Tucă: Care e momentul în care aţi aflat că acolo se aflau Elena şi Nicolae Ceauşescu?

Ionel Boeru: Generalul a intrat cu celelalte personalităţi care au venit cu noi, a intrat cu colonelul Kemenici în sediul comandamentului unităţii. Nu ştiu ce au discutat acolo, nu au stat mult, ulterior am aflat că s-a început să se facă lista de acuzaţii pe care să le aducă, de fapt nu era niciun document, nu era făcut nimic. S-a stabilit unde se va face judecata, unde v-a face vizita medicală, după care generalul Stănculescu a ieşit afară şi m-a chemat şi mi-a spus să mi-adun oamenii. Mi-am adunat oamenii şi atunci ne-a adunat şi ne-a comunicat generalul de ce suntem acolo, respectiv pentru procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu.

Marius Tucă: Şi execuţia, e foarte important.

Ionel Boeru: Şi execuţia, şi execuţia. Mi-a ordonat să-i dau cel mai bun militar pe care îl am să-i păzească pe CI-istul unităţii şi pe un locotenent-colonel de securitate care între timp a decedat care venise cu ei, cu soţii Ceauşescu de la sediul Securităţii. O paranteză, soţii Ceauşescu au fost găsiţi la serele din Târgovişte de doi miliţieni cu maşina care erau în patrulare. Aceştia i-au dus la sediul Securităţii. Ei au fost preluaţi de la sediul securităţii de colonelul Kemenici şi probabil când s-a dat prin televiziune, mergeţi şi luaţii de acolo şi păziţii. I-am dat pe acel militar, unul dintre băieţi care ştiam eu că era cam de-o vârstă cu mine, cu mai multă experienţă, era şi paraşutist şi l-am dat să păzească pe cei doi. A primit ordin clar de la general dacă mişcă să-i împuşte, fără discuţii.

Marius Tucă: CI-istul unităţii şi omul de la securitatea din Târgovişte.

Ionel Boeru: Da. După care mi-a ordonat iar că vrea doi oameni buni să-i facă lui asigurarea, cum să spun, să-l păzească pe el. Pur şi simplu să-l păzească pe general şi atunci s-au oferit cei doi care ulterior or să facă parte cu mine din plutonul de execuţie. S-au oferit ei.

Marius Tucă: Adică e vorba despre...

Ionel Boeru: Cârlan Dorin şi Gheorghiu, ei s-au oferit şi ei au rămas. Erau într-adevăr tot mai în vârstă decât ceilalţi, ceilalţi militari erau, subofiţeri erau de fapt, erau cu toţii promoţia anului respectiv, nu... Nu că nu prezentau încredere, acuma văd lucrurile altfel poate erau mai buni decât ăştia pe care i-am folosit eu, dar necunoscând-i am pus bază mai mult pe aceşti trei oameni.

Marius Tucă: Mai departe.

Ionel Boeru: Deci generalul Stănculescu împreună cu colonelul Kemenici cu mine, eu ascultând, eu nu mi-am spus părerea, nu am spus nimic, şi cu cei doi care îi păzeau pe ăia am stabilit, toţi am stabilit locul unde se va face execuţia cuplului Ceauşescu.

Generalul Stănculescu mi-a spus că eu trebuie să-i iau pe rând din transportor şi să-i duc să facă vizita medicală şi de acolo să-i duc în sala în care vor fi judecaţi

Marius Tucă: Deci înainte chiar de a începe procesul.

Ionel Boeru: Înainte de a începe procesul. Kemenici chiar a zis într-un loc, generalul, a spus că nu este bine acolo să executăm că se vede din blocuri, acolo sunt nişte blocuri, se vede foarte bine în curtea cazărmii şi o să vadă toată lumea şi atunci s-au hotărât să fie executaţi într-un loc în care într-adevăr nu se vedea nimic. Ne-a comunicat, iar n-am ştiut, soţii Ceauşescu se aflau în acel transportor blindat cu care a venit cine ne-a întâmpinat.

Marius Tucă: TAB-ul.

Ionel Boeru: Şi generalul Stănculescu mi-a spus că eu trebuie să-i iau pe rând din transportor şi să-i duc să facă vizita medicală şi de acolo să-i duc în sala în care vor fi judecaţi. Am fost dus înăuntru, bineînţeles, până să-i duc pe ei.

Marius Tucă: Ca să vedeţi sala.

Ionel Boeru: Să văd despre ce este vorba. Iar cei doi care îi păzeau pe ei urmau să fie de pază la uşa unde se va executa procesul. Un locotenent major îi păzea pe soţii Ceauşescu în transportor, a coborât primul, l-a ajutat pe Nicolae Ceauşescu să coboare, eu l-am luat, am primit ordin, trebuie să vă spun, să nu cumva să-i jignesc, să-i lovesc, să-i înjur, să-i ating sau ceva de genul ăsta, deci Stănculescu mi-a dat ordin clar.  Când a coborât Ceauşescu sincer să fiu nu l-am recunoscut. Era foarte palid, ţin minte şi acum cum...

Marius Tucă: Îmbătrânit, cu căciula aceea...

Ionel Boeru: Îmbătrânit, chiar speriat, în schimb contactul cu aerul ăla rece l-a înviorat şi atunci l-am recunoscut, da, el este. L-am luat, l-am rugat să meargă cu mine, l-am dus să facă vizita medicală. Cât a făcut vizita medicală uşa a fost întredeschisă şi am auzit, a găsit tensiune, avea 17 cu 8, o tensiune bună pentru vârsta pe care o avea şi faptul că nu-şi luase medicamente şi alte probleme ce a avut el acolo, chiar i-a zis doctorul ”aveţi o tensiune bună tovarăşe preşedinte”, cum se vorbea la vremea respectivă, şi cam asta a fost, după care l-am preluat şi l-am dus în sala de judecată.

Dacă Nicolae Ceauşescu avea un miros de om îngrijit, spălat, parfumat chiar, ea nu. Ea avea un miros de femeie de pe stradă, cum să spun eu, care a făcut pe ea

Marius Tucă: Şi pe Elena Ceauşescu?

Ionel Boeru: După care m-am dus înapoi afară şi am luat-o pe Elena Ceauşescu. Pe Elena Ceauşescu am recunoscut-o din prima. În schimb, dacă Nicolae Ceauşescu avea un miros de om îngrijit, spălat, parfumat chiar, ea nu. Ea avea un miros de femeie de pe stradă, cum să spun eu, care a făcut pe ea, care era murdară, deci nu avea un miros... chiar era jenantă problema. Nu a vrut să facă vizita medicală, nu a vrut să i se ia tensiunea, nu a vrut să facă... a început chiar să se certe cu doctorul de acolo. Deci ea tot timpul, în continuare, o să fie agresivă. El o tempera, Nicolae Ceauşescu. Am luat-o şi pe ea şi am dus-o în sala unde urma să aibă loc procesul.

Marius Tucă: Vreau să vă întreb acuma, ce-a fost, la ce v-aţi gândit, ce sentimente aţi avut în momentul în care aţi fost anunţat că veţi conduce plutonul de execuţie şi în fapt dumneavoastră şi ceilalţi doi colegi îi veţi executa pe soţii Ceauşescu.

Ionel Boeru: Foarte bună întrebarea că, uitaţi, am omis. Deci, până să-i duc pe ei, tot generalul Stănculescu mi-a comunicat că trebuie să facem un pluton de execuţie din trei militari care să execute sentinţa. Cică ce-i mai buni militari pe care îi ai. La care cei doi care îl păzeau pe general s-au oferit şi generalul Stănculescu n-a zis nimic, a zis da, bine, voi doi şi al treilea, şi s-a uitat în ochii mei. Privirea lui mi-a spus tu eşti al treilea, nici nu se mai punea problema că... eu eram cel mai bună că eu eram şeful lor.

Marius Tucă: Eraţi căpitan, ceilalţi erau subofiţeri.

Ionel Boeru: Şi atunci am zis da şi eu. M-a verificat după treaba asta personal, a venit şi s-a uitat în ochii mei şi m-a întrebat ”Căpitane, eşti în stare?” şi am zis că ”Da, sunt în stare”.

Marius Tucă: Şi de ce aţi răspuns că sunteţi în stare?

Ionel Boeru: Pentru că ştiam că dacă ziceam că nu sunt în stare sau că nu vreau puteau să mă împuşte, deci nu se discuta, erau vremurile foarte complicate.

Marius Tucă: Erau şi era o tensiune incredibilă, adică în România încă se trăgea pe stradă, mureau oameni şi aşa mai departe. Lucrurile s-au liniştit, s-au lămurit mai mult, mult mai mult după execuţia soţilor Ceauşescu. Şi v-a fost teamă?

Ionel Boeru: Tot timpul mi-a fost teamă şi după şi pe timpul procesului, dacă vă uitaţi pe casetă o să vedeţi că tot timpul am o stare de nervozitate, transpiraţie, agitaţie, cu toate că am primit ordin să stau nemişcat, pentru că citisem Moartea lui Mussolini şi în cartea moartea lui Mussolini tot un paraşutist colonel ratează de trei ori execuţia cu pistoale... bine nu era kalaşnikovul nostru, o armă deosebit de bună, dar şi la kalaşnikov se poate întâmpla şi mă gândeam, mă, dacă ăştia doi se blochează, nu trag, dacă păţesc acelaşi lucru, dacă se blochează, nu trage, nu capsează, vedeţi, o mie şi una de probleme erau...

Marius Tucă: Şi de aici agitaţia, transpiraţia şi...

Ionel Boeru: La un moment dat se vorbea de generalul Milea că e trădător şi aşa, că aşa a strigat Ceauşescu că a fost un trădător şi toţi ziceau uite ăsta plânge după Milea. Nu, eu eram transpirat şi mă dădeam... pentru că era problema mea, la asta mă gândeam.

Tot generalul Stănculescu ne-a ordonat şi felul cum să executăm sentinţa, respectiv îi ducem la zid, facem câţiva paşi înapoi, ne întoarcem şi cu foc de la şold

Marius Tucă: Şi vă gândeaţi la ce se va întâmpla.

Ionel Boeru: Tot generalul Stănculescu ne-a ordonat şi felul cum să executăm sentinţa, respectiv îi ducem la zid, facem câţiva paşi înapoi, ne întoarcem şi cu foc de la şold, ceea ce noi nu executasem la trageri în perioada respectivă, după revoluţie s-au executat trageri de la şold, foc automat câte un încărcător fiecare, deci trei încărcătoare trebuia să descărcăm pe cei doi.

Marius Tucă: Da, haideţi să vedem acuma ce spuneaţi despre ce s-a întâmplat în urmă cu mulţi ani.

FRAGMENT DIN EMISIUNEA MARIUS TUCA SHOW, 25.01.2001

”Marius Tucă: Domnul Boeru, colonel Ministerul Apărării Naţionale, membru în plutonul de execuţie. De ce aţi fost aleşi dumneavoastră pentru a-i executa pe soţii Ceauşescu?

Ionel Boeru: Pentru prima dată, trebuie să vă spun că eu eram comandantul celor şapte paraşutişti.

Marius Tucă: E adevărat. Aţi fost căpitan atunci.

Ionel Boeru: Cu mine a discutat generalul Stănculescu problemele pe care le-au executat cei şapte. Cei doi colegi, aici de faţă, au primit misiunea să-l apere pe generalul Stănculescu când acesta a stabilit locul în care vor fi executaţi după ce se va da sentinţa. Mi-a cerut să constitui şi plutonul de execuţie. Mi-a zis: căpitane, eşti în stare să ... Am zis da şi ei s-au oferit să facă parte din pluton.

Marius Tucă: Aveaţi relaţii, în afară de cele de colegialitate şi de prietenie, cu cei doi subordonaţi ai dumneavoastră? Eraţi o echipă?

Ionel Boeru: Noi am ieşit voluntar la misiune, am înţeles că Dorin Cârlan şi ceilalţi colegi au ieşit în faţă pentru că au executat misiuni până atunci sub conducerea mea şi au avut încredere în mine. (...) După ce s-a dat sentinţa, eu am fost în sală pe timpul procesului, eu am fost singurul care a rămas cu cei doi în sală. A intrat un locotenent-colonel, nu-i reţin numele, mereu îmi scapă, pe vremea respectivă lucra la securitatea armatei, la CI, venise cu o seară înainte să aducă medicamentele soţilor Ceuşescu. A intrat în sală şi a zis să-i scot pe rând şi să-i împuşc. Cein doi au zis că ei vor să moară împreună. Atunci i-am zis colonelului să meargă afară să spună că ultima lor dorinţă, fiind condamnaţi la moarte, este să moară împreună. În sală au intrat apoi patru din paraşutişi cu sfori şi i-au legat. Tavi a fost unul din ei. ( ...) Ei au primit ordin să-i lege.

Marius Tucă: Bun, aţi ieşit afară.

Ionel Boeru: Da, ea a fost condusă de doi dintre colegii mei şi a ieşit prima, după care am ieşit eu el cu un alt coleg. Când am ajuns la zid ea era deja acolo. L-am adus şi pe el. M-am retras de lângă ei şi s-a deschis focul. (...) Deja era un ordin. În momentul respectiv dacă eu aş fi spus că nu sunt în stare puteam să fiu împuşcat. A doua problemă: în momentul când i-am dus pe cei doi la zid, din acel moment pot să zic că am acţionat ca un robot pentru că m-am gândit tot timpul că primisem ordin toţi trei să tragem 30 de cartuşe la foc automat in poziţia de la şold. Mi-am pus tot timpul problema dacă ei doi, inclusiv la mine mi-am pus problema, dacă suntem în stare să executăm sentinţa, ceea ce am zis că suntem în stare să facem. Se putea întâmpla ceva, ce s-a întâmplat de exemplu cu Mussolini, să nu meargă pistoalele, să avem toţi rateu şi, fiţi sigur, peste noi mai existau una sau două grupe de militari care trebuiau să execute sentinţa. (...) În afară de ce au spus colegii pot să vă spun că fiind militari, meseria noastră este să omorâm. Dar nu în situaţia în care am fost puşi să constituim un pluton de execuţie. Armata nu prea face plutoane de execuţie. Jandarmii, poliţia, mafia....nu armata. Asta a fost foarte greu. Şi este foarte greu să omori un om care se uită în ochii tăi. Când îl împuşti de la 800 de m, 300 de m, 100 de m şi nu ştii cine este şi îţi faci treaba de militar să îţi aperi ţara este cu totul altceva. În momentul în care trebuie să execuţi pe cineva şi se uită în ochii tăi este cu totul altceva. Eu, în momentul când s-a terminat sau pe timpul execuţiei s-a mai tras şi din alte părţi, nu numai noi am tras. (...)  Eu atunci m-am întors spre asistenţă şi am zis: ”Pentru cei care au murit la Timişoara, pentru colegii care au murit la Televiziune!” Se aude pe casetă. Şi atunci, generalul Stănculescu, sau altă persoană, nu ştiu cine, a zis să stau liniştit că nu se întâmplă nimic cu mine. Dar eu am crezut că atunci ne împuşcă şi pe noi.(...) Pe mine, singura chestie care m-a durut şi mă doare este faptul că din 1990 încoace, armata este cea care trage toate ponoasele în urma Revoluţiei. Ea este vinovată de morţi, de execuţia Ceauşeştilor şi aşa mai departe, cu toate că armata şi-a adus o contribuţie deosebită la victoria Revoluţiei şi cele mai multe jertfe.”

Marius Tucă: Da. Aţi rămas la fel în declaraţii... ştiţi cum se întâmplă, la cald atunci imediat spuneai, simţeai ceva, dar tot ce s-a întâmplat atunci vi s-a întipărit practic în memorie atât de puternic, te întâlneşti o singură dată cu un astfel de eveniment în viaţă şi aţi fost foarte constant în declaraţii în sensul că nu v-am auzit vreodată în toţi aceşti 30 de ani să vă schimbaţi declaraţiile pe care le-aţi făcut imediat după execuţie, mă rog, şi după aceea în diferite interviuri de-a lungul timpului. Spuneţi-mi vă rog, plecând de la asta, care a fost atitudinea soţilor Ceauşescu după ce i-aţi preluat din TAB până când i-aţi pus la zid şi i-aţi executat?