Cluj: Peste 1.500 de persoane la „Marşul pentru viaţă”
Peste 1.500 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca la „Marşul pentru Viaţă”, acţiune prin care cei prezenţi au susţinut că reprezintă vocea copiilor nenăscuţi, care sunt cei mai vulnerabili pentru că nu îşi pot spune părerea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Participanţii la marş s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având afişe cu mesaje precum „Alege viaţa”, „Fiecare viaţă este un dar”, „Unic din prima secundă” sau „Inima mea a început să bată la 16 zile de la concepţie”.
Unul dintre organizatorii acţiunii a declarat că prin marş s-a dorit să se arate că un copil nenăscut, aflat încă în pântecul mamei, este unic, chiar de la concepţie.
„Este un adevăr biologic şi medical şi vrem să încurajăm România să conştientizeze acest lucru. Dacă începem să preţuim viaţa, vom începe să ne preţuim mai mult unii pe alţii, mai ales pe cei vulnerabili. Iar copilul nenăscut este cel mai vulnerabil dintre toţi pentru că nu îşi poate spune părerea, iar noi suntem vocea sa. Un copil nenăscut are dreptul la viaţă, iar noi luptăm împotriva avortului”, a spus acesta.
La „Marşul pentru viaţă” a fost prezent şi britanicul Paul Moynan, consilier politic în Parlamentul European, care a afirmat că, din păcate, avortul este permis la cerere în aproape toate ţările UE.
„Anul acesta, Irlanda a cedat presiunilor din partea grupurilor de lobby pro avort şi doar Malta şi Polonia ţin sus stindardul ţărilor unde este mai dificil să faci avort”, a spus Moynan.
Marşul s-a desfăşurat pe traseul Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor – Calea Dorobanţilor – Str. Piteşti – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii.
„Marşul pentru viaţă” a fost organizat de mai multe asociaţii, dar şi de diferite culte religioase.