Marşul motocicliştilor, în Bucureşti
This browser does not support the video element.
Motocicliştii s-au adunat pe platoul din Piaţa Constituţiei, de unde au plecat în marş pe traseul Piaţa Constituţiei, Bulevardul Magheru, Piaţa Aviatorilor, Arcul de Triumf, unde au depus lumânări în memoria celor care au murit în accidente de motocicletă. Acţiunea a fost organizată de Prefectura Capitalei, cu susţinerea Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, la iniţiativa Comunităţii Motocicliştilor din România.
Organizatorii îşi propun să atragă atenţia şoferilor şi pietonilor asupra numărului mare de accidente rutiere în care sunt implicaţi motociclişti.
La manifestare a participat şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, care s-a întâlnit, în jurul orei 17.30, cu reprezentanţii Comunităţii Motocicliştilor din România.
Florin Ionescu, reprezentantul Comunităţii Motocicliştilor, i-a înmânat ministrului Cristian David un memoriu prin care îi cerea introducerea în Codul Rutier a culpei şoferilor de maşini implicaţi în accidente cu motociclişti, dar care nu sunt soldate cu victime.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, prezent la eveniment, a spus că ar trebui să existe un respect reciproc în trafic şi din partea şoferilor de maşini, şi din partea motocicliştilor.