- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Marşul pentru normalitate s-a încheiat,participanţii au urat "casă de piatră" unor tineri căsătoriţi
Marşul pentru normalitate organizat de Noua Dreaptă, în Capitală, sâmbătă, s-a încheiat fără incidente, participanţii la acţiune acuzând primarii care autorizează marşuri ale reprezentanţilor minorităţilor sexuale şi urând "casă de piatră" unor tineri căsătoriţi.
Preşedintele organizaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a spus că se aştepta ca într-un an de criză să nu se mai sponsorize "parada ruşinii" şi să nu se deconteze operaţiile de schimbare de sex care costă între 20.000 şi 60.000 de euro.
"Într-un an în care salariile şi pensiile s-au tăiat, statul, prin CNAS, decontează operaţiile de schimbare de sex care costă în 20.000 şi 60.000 de euro. Pentru pensii şi salarii nu sunt bani, dar pentru astfel de operaţii se găsesc bani", a declarat Tudor Ionescu.
Organizatorii marşului au spus că au vrut să arate, ca în fiecare an, care sunt reperele normalităţii şi că vor repeta acţiunea de sâmbătă, ajunsă la cea de-a şaptea ediţie consecutivă.
"Nu vom renunţa la astfel de acţiuni atât timp cât vor fi autorizate marşurile homosexualilor", a spus Ionescu.
La Marşul pentru normalitate au participat aproximativ 50 de persoane.
Acţiunea a fost autorizată pentru intervalul orar 11.00 - 14.00, pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Dealul Patriarhiei (Piaţa Unirii).
Participanţii la marş au avut bannere pe care scria "A voastră «diversitate» înseamnă boală pentru societate", "Împotriva homosexualităţii, pentru normalitate", "Degeneraţii nu-i tolerăm!", "Homosexuali, trataţi-vă medical, respectaţi legile divine!", "Domnilor parlamentari, legiferaţi obligarea homosexualillor la tratament medical".
În timpul acţiunii, ei au strigat "Nu vrem să fim un neam de poponari", România ţară creştină", "Vrem normalitate, nu diversitate".
Pe parcursul marşului, participanţii au trecut pe lângă o biserică unde se desfăşura o cununie religioasă, unde au aplaudat şi le-au urat tinerilor căsătoriţi "casă de piatră".
Acţiunea s-a finalizat fără incidente şi fără reacţii din partea trecătorilor.
Marşul diversităţii, ultima acţiunea organizată în cadrul celei de-a opta ediţii a GayFest, va începe la ora 17.00, în Piaţa Unirii. Traseul marşului este Bulevardul Unirii, Piaţa Constituţiei, Parcul Izvor, unde se vor ţine şi discursurile de final.
Reprezentantul asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, anunţa luni, că la eveniment au confirmat participarea ambasadorul Americii în România, Mark Gitenstein, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris şi cel al Suediei, Anders Bengtcen, precum şi un membru al PE - Michael Cashman.
În perioada 30 mai - 4 iunie, în cadrul GayFest au fost organizate o dezbatere privind libertatea de mişcare în UE a cuplurilor gay, proiecţii de filme de scurt şi lung metraj, printre care şi cel mai vechi film gay din istoria cinematografiei, un concert electro, o bibliotecă vie şi un eveniment despre literatură gay.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina
-
Elon Musk a făcut publice numele angajaţilor guvernamentali pe care vrea să îi concedieze
-
Ambasadorul Ucrainei la ONU spune că Phenianul a trimis deja peste 20.000 de containere cu arme către Rusia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO