- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.01.2017, 22:06)
- Claudiu Surmei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Martor în dosarul Turceni-Rovinari: Alin Brâncuşi, specialistul IT al firmei SCA Şova şi Asociaţii, mi-a spus că vrea să distrugă hardurile de calculator
Unul dintre martorii audiaţi în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt judecaţi fostul premier Victor Ponta şi Dan Şova, a declarat că specialistul IT al Şova şi Asociaţii l-a contactat pentru a-l întreba de unde poate să cumpere mai multe harduri, deoarece urma să le distrugă pe cele ale firmei.
Urmărește
4410 afișări
Martor în dosarul Turceni-Rovinari: Alin Brâncuşi, specialistul IT al firmei SCA Şova şi Asociaţii, mi-a spus că vrea să distrugă hardurile de calculator
Bogdan Preda, martor în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt acuzaţi, între alţii, fostul premier Victor Ponta şi Dan Şova, a declarat, joi, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că Alin Brâncuşi, specialistul IT al firmei SCA Şova şi Asociaţii, l-a sunat la un moment dat să îl întrebe de unde poate cumpăra 25-30 de harduri, pentru că trebuia să le distrugă pe cele din firmă. Bogdan Preda a susţinut că îl cunoaşte pe Alin Brâncuşi de foarte mult timp, fiind vecini de cartier.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
"Alin Brâncuşi m-a sunat să mă întrebe de unde poate cumpăra 25-30 de harduri identice de la acelaşi magazin. A spus că trebuie să le schimbe pe cele din societatea SCA Şova şi Asociaţii. Am insistat să îmi vândă şi mie din harduri, 1-2 harduri, mi-a spus că nu poate. Am insistat şi mi-a spus că nu are cum pentru că trebuie să le distrugă. I-am indicat o firmă în zona Bucur-Obor şi mi-a zis că a vorbit deja acolo şi că nu au atâtea harduri. Nu ştiu dacă a achiziţionat hardurile respective", a declarat martorul în faţa judecătorilor.
Un alt martor, Victor Ranetti Chişavu, şofer la firma de avocatură Şova şi Asociaţii în perioada 2008-2013, a declarat în instanţă că Alin Brâncuşi i-a solicitat să arunce la gunoi mai multe componente de calculator.
"În momentul de faţă, la mine în casă de află un calculator pe care scrie << Şova şi Asociaţii>>, pe care l-am achiziţionat de la Alin Brâncuşi cu 300 de lei. Nu cunosc nimic în legatură cu distrugerea unor harduri de calculator aparţinand firmei Şova şi Asociaţii. La sfârşitul lui 2008, începutul lui 2009, au fost făcute unele schimbări în firma de avocatură în legătura cu calculatoarele. Acestea erau depozitate în încăperea în care îşi desfăşura activitatea Alin Brâncuşi. El mi-a solicitat să iau componentele, mouse, tastaturi, nu ştiu dacă erau şi harduri şi să le arunc în spaţiul de depozitare a gunoiului. Componentele erau în pungi, nu am stat să mă uit în fiecare să văd ce este în interior", a declarat Victor Ranetti Chişavu în faţa magistraţilor.
Martorul a mai spus, referitor la declaraţiile lui Alin Brâncuşi conform cărora Dan Şova l-ar fi pus să distrugă hardurile calculatoarelor din firmă, că Alin Brâncuşi este un mincinos de profesie.
"I-am comunicat (n.r. lui Dan Şova) că sunt citat ca martor, fiind acuzat de DNA că am distrus din ordinul lui calculatoare în firmă. Dan Şova mi-a spus că nu a dat niciodată asemenea dispoziţie. Nu am primit ordin de la acesta să distrug calculatoarele firmei. Alin Brâncuşi este un mincinos de profesie", a declarat martorul.
Întrebat dacă Dan Şova i-a oferit vreodată bani pentru serviciile prestate, martorul a declarat că a primit de la acesta 1.500 de lei pentru o înmormântare şi că în cadrul firmei nu era doar şofer, fiind însărcinat şi cu depuneri de acte sau depuneri şi retrageri de bani de la bancă.
"Când a murit tatăl meu, am primit de la Dan Şova 1.500 de lei ajutor de înmormantare. Nu mă consider dator faţă de absolut nimeni. (...) Au existat perioade de timp în care mă suna şi avea nevoie de anumite servicii. Nu am legat o prietenie cu el dupa plecarea din firmă, dar mă suna să transport autoturismul lui în service pentru reparaţii, cumpărături. Eu mă bucuram că îmi rămânea benzină şi îmi mai rămânea restul de la cumpărături. În cadrul firmei nu efectuam doar servicii de şofer, făceam ce mi se spunea de către orice avocat partener din firmă. (...) Eram trimis şi la bancă pentru depuneri de acte sau depuneri şi extrageri de bani", a declarat Victor Ranetti Chişavu.
La termenul de joi a fost audiat şi Bogdan Sorin Vijelie, care administra serverul cu e-mailurile angajaţilor firmei SCA Şova şi Asociaţii. Martorul le-a spus judecătorilor că la firma de avocatură se schimbau des calculatoarele şi că Alin Brâncuşi putea şterge e-mailurile angajaţilor, deoarece avea toate parolele, însă nu le putea şterge şi pe cele arhivate.
"Pe perioada colaborării, au fost semnalate probleme de funcţionare a serverului cel puţin o dată. M-am deplasat la sediul firmei şi am aplicat procedura standard. Nu presupunea înlocuierea calculatoarelor. Lista cu conturile şi parolele pentru e-mailuri mi-au fost transmise de Alin Brâncuşi, iar eu le-am configurat. (...) Calculatoarele se schimbau destul de des pentru a fi în pas cu tehnologia. Alin Brâncuşi avea un spaţiu în cadrul firmei, un fel de atelier şi de fiecare dată când am fost acolo avea câte un calculator în lucru, îl dezasamba şi asambla, nu ştiu dacă era calculatorul lui. (...) În afară de utilizatorii conturilor de e-mail, acestea mai puteau fi şterse şi de către Alin Brâncuşi, care avea toate parolele, dar doar pe cele nearhivate", a declarat Bogdan Sorin Vijelie.
În faţa magistraţilor au mai dat declaraţii alţi doi martori, Vasile Gheorghiţă şi Stanciu Constantin.
La termenul de joi a fost citat şi cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, însă avocatul lui a depus la dosar un document prin care acesta este grav bolnav, imobilizat la pat şi nu se poate deplasa timp de o lună.
Următorul termen a fost stabilit la data de 10 februarie, termen la care sunt citaţi Iulian Herţanu, Radu Silişteanu, Dan Hosu, Dan Constantinescu, Vlad Ştefan Stoica, Ruxandra Niculina Mihăilă şi Cristina Rădulescu.
Fostul premier Victor Ponta este judecat, în dosarul Turceni Rovinari, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. Dan Şova este acuzat în acelaşi dosar de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat "Victor-Viorel Ponta" a obţinut de la SCA "Şova şi Asociaţii" suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.
Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe