În zona de munte, vor predomina ninsorile, iar noaptea, trecător, în Moldova şi în estul Transilvaniei, vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va prezenta intensificări locale, iar la munte va sufla tare, cu peste 80…90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7…8 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 16…17 grade în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime se vor situa între -3 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în sudul Olteniei şi al Banatului. Local în regiunile intracarpatice şi izolat în rest se va produce brumă.
LA BUCUREŞTI
Valorile termice se vor menţine uşor sub mediile climatologice specifice acestei date. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară şi în prima parte a nopţii, când, trecător, va ploua slab. Vântul va avea unele intensificări în cursul zilei.
MARŢI
Vremea se va menţine rece pentru ultima decadă a lunii aprilie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, local în nord, centru şi est şi izolat în rest. În zona de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări mai ales în cursul zilei în majoritatea regiunilor, cu precădere în cele estice, iar la munte vitezele vor depăşi 80…90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 16 grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între -3 şi 6 grade. Pe arii restrânse se va semnala brumă.