Prima pagină » Coronavirus » Vaccinare anti-COVID România,19 mai. Peste 94.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Vaccinare anti-COVID România,19 mai. Peste 94.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat miercuri că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 94.417 persoane.
Vaccinare anti-COVID România,19 mai. Peste 94.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore
Cosmin Pirv
19 mai 2021, 18:07, Social

Potrivit CNCAV, 32.449 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar 61.968 pe cea de-a doua. 71.068 de persoane au primit vaccin Pfizer, 7.889 Moderna, 7.983 AstraZeneca, iar 7.477 au primit vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate în România 4.029.619 persoane, dintre care 2.996.487 cu ambele doze.

Vaccinare anti-COVID România. Reacţii adverse

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 67 de reacţii adverse, dintre care 5 de tip local, restul de tip general.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 15.499 de reacţii adverse.

Conform CNCAV, 143 reacţii adverse sunt în curs de investigare.