Maşină parcată neregulamentar ridicată de poliţişti cu tot cu un copil dormind în ea
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declanşat, marţi, o anchetă la Poliţia Locală, după ce poliţiştii şi angajaţii Administraţiei Domeniului Public au ridicat o maşină în care se afla un copil de zece ani, fiul unui preot, pe care, însă, nu l-au observat.

Maşină parcată neregulamentar ridicată de poliţişti cu tot cu un copil dormind în ea (Imagine: Viorel Dudău/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Primăria Timişoara, instituţia a fost sesizată că poliţiştii şi lucrători ai Administraţiei Domeniului Public (ADP) Timişoara au ridicat, luni după-amiază, o maşină în care se afla un copil de zece ani.
Ciuhandu a cerut Poliţiei Locale şi SC Administrarea Domeniului Public SA ca până miercuri dimineaţă să-i prezinte o informare legată de incident, precum şi măsurile propuse.
La rândul său, şeful Poliţiei Locale, Doru Spătaru, a confirmat faptul că un agent de Poliţie a dispus ridicarea unei maşini în care era un copil şi a precizat că vor fi aplicate sancţiuni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Este real. Un băiat de zece ani dormea în maşină încuiat de tatăl lui, acoperit cu o pătură, geamurile murdare de noroi, aburite. Nu l-au văzut. S-au trezit cu el la ADP. O să iau măsuri de sancţionare a agentului. Cred că cea mai bună sancţiune va fi trimiterea lui pe stradă la ordine publică", a spus Doru Spătaru.
Maşina, ridicată din zona Tipografilor din Timişoara, aparţine unui preot dintr-o localitate limitrofă Timişoarei, iar băiatul este fiul acestuia.
Poliţia Locală a mai fost implicată într-un incident după ce un agent a ridicat maşina unui consilier local. Alesul local a protestat, iar poliţistul i-a pulverizat spray lacrimogen. Poliţistul a fost sancţionat disciplinar pentru că, din exces de zel, nu a respectat procedurile de folosire a spray-ului lacrimogen.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului