Maşina unui poliţist din Târgu Mureş a fost incendiată. Sed Lex: Anterior, agentul a fost ameninţat

Publicat: 29 12. 2017, 15:26
Actualizat: 25 01. 2022, 17:43

Liderul sindicatului Sed Lex a declarat că maşina poliţistului din Târgu Mureş a fost incendiată în noaptea de joi spre vineri deoarece nu a trecut cu vederea „încălcările legii”.

Conform sursei citate, a fost deschis un dosar penal, oamenii legii identificând mai mulţi suspecţi.

„Poliţistul a fost ameninţat în mai multe rânduri pentru faptul că a aplicat legea şi nu a făcut un compromis cu tot ceea ce înseamnă oamenii contravenţionali şi s-a trezit azi noapte că maşina a luat foc. Avem un cerc de suspecţi, avem un dosar în lucru în momentul de faţă, la nivelul Poliţiei municipale. Aşteptăm cât de repede posibil o finalizare şi un punct de vedere din partea anchetatorilor”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Florin Vîlnei.