Maşina zburătoare? Cum a reuşit un şofer fără permis să plutească 15 metri în aer
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Argeş, şoferul, rănit la cap, a fost imobilizat şi încătuşat, iar după ce a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, a fost dus la audieri, oamenii legii constatând că nu are permis auto şi consumase băuturi alcoolice.
„I s-a făcut semnalul regulamentar de către un echipaj al Poliţiei, dar şoferul şi-a continuat deplasarea, iar agenţii s-au urcat în maşină şi l-au urmărit pe bulevardul Nicolae Bălcescu, dinspre centrul oraşului spre cartierul Gavana. La un moment dat, după un kilometru, maşina BMW a lovit scuarul unui sens giratoriu şi nu a avut contact cu solul pe o distanţă de aproximativ 15 metri, la o înălţime de aproximativ cinci metri. Ulterior s-a constatat că bărbatul în vârstă de 51 de ani, din Piteşti, nu are permis auto, practic nu a figurat niciodată în evidenţele Poliţiei că ar fi avut carnet de conducere, şi era sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat şeful Poliţiei municipiului Piteşti, comisar-şef Mihai Neagoe.
Poliţiştii spun că şoferul autoturismului BMW nu a oprit la semnalul regulamentar al agenţilor de circulaţie, iar aceştia au pornit în urmărirea maşinii. După un kilometru, şoferul a pierdut controlul volanului, intrând în scuarul unui sens giratoriu, impact în urma căruia maşina a pierdut o roată, fiind avariată în totalitate.
Martorii accidentului spun că maşina a fost proiectată după impactul cu sensul giratoriu la înălţimea becurilor stâlpilor de electricitate de pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Piteşti.
„A fost ceva nemaivăzut, practic ca în filme, iar după impactul maşinii cu scuarul sensului giratoriu, autovehiculul s-a ridicat la nivelul luminilor de la stâlpi după care a aterizat, cred că a «zburat» vreo 15 metri prin aer”, a declarat un martor.
La audieri, şoferul a recunoscut că a băut un pahar cu vin, având 0,14 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, însă a declarat că are permis auto din 1993.
Autoturismul avariat, cumpărat de bărbat în urmă cu aproape două săptămâni, a fost preluat de către o maşină de tractare şi dus la sediul Poliţiei.