„Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, la data de 12 martie 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Alexandru Andreca (aflat în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorului. Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia, cerere admisă de magistraţii Judecătoriei Timişoara, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru 29 zile„, informează, luni, Ministerul Public.
Potrivit procurorilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul şi-a lovit fiul în vârstă de numai şase săptămâni cu palmele peste faţă, cu pumnul în zona abdominală şi în spate, după care l-a tras cu putere de braţul drept, provocându-i sugarului o fractură deschisă de umăr.
Bebeluşul a suferit vătămări ale integrităţii corporale care i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi care vor necesita 50 de zile de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Bebeluţul a fost internat, duminică, la spital, în stare gravă, după ce a fost bătut de către tatăl său, deoarece plângea şi risca să îşi trezească mama.
Bebeluşul a fost transportat la Spitalul de Copii „Louis Turcanu” din Timişoara, cu fractură deschisă la umărul drept şi alte urme de violenţă.