Prima pagină » Coronavirus » Măsuri de criză. Reprezentanţii HoReCa din Cluj au format o Organizaţie Patronală şi îşi cer drepturile

Măsuri de criză. Reprezentanţii HoReCa din Cluj au format o Organizaţie Patronală şi îşi cer drepturile

Măsuri de criză. Reprezentanţii HoReCa din Cluj au format o Organizaţie Patronală şi îşi cer drepturile
Raisa Humeniuc
12 apr. 2021, 15:33, Social

Loviţi aspru de pandemie, reprezentanţii din domeniul HoReCa din Cluj şi-au unit forţele într-o Organizaţie Patronală prin care cer soluţii clare şi anularea restricţiilor.

Cu pierderi de peste 70% anul trecut, repezentanţii din domeniul HoReCa din Cluj cer autorităţilor să se renunţe la rata de 3 la mie. Ei spun că la Cluj numărul infectărilor a crescut în ciuda acestei restricţii, iar HoReCa nu a avut nicio legătură. Totodată, ei vor să se renunţe şi la orarul impus în funcţie de incidenţa cazurilor. O consideră o măsură absurdă. Ca să îşi facă auzită vocea, aceştia cer să aibă un reprezentant în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Momentan, Organizaţie Patronală are 13 reprezentanţi, dar pentru că sunt mai multe cereri de înscriere, în următoarea perioadă, numărul lor va creşte. Aceştia vor iniţia petiţii şi vor lua legătura direct cu autorităţile, prin forme legale, ca să găsească rezolvarea problemelor lor. Au un plan bine pus la punct şi ştiu exact ce îşi doresc. 

„Am mai vrea şi cerem pe această cale autorităţilor locale să reducă impozitul cu până la 50% pentru clădiri. Suntem şi am fost profund afectaţi. Am vrea un ajutor prompt şi activ în momentul de faţă”,  a spus Marceluş Suciu, proprietar de restaurant.

Dan Isai este patronul unui lanţ de restaurante cunoscut deja la nivel internaţional. Anul trecut a pierdut 70% din cifra de afaceri. Spune că este absurd modul în care autorităţile de la noi au gestionat criza din domeniul HoReCa. Au implementat restricţiile din Vest, dar au neglijat ajutorul financiar.

„Pentru noi în anul 2020, cifra de afaceri a avut o scădere de peste 70%. Cea mai mare problemă pe care o văd a fost la numărul de angajaţi. Din 1200 de angajaţi am rămas doar cu 600. V-a ajutat pănă acum statul? Până în momentul de faţă ca şi companie nu. Au luat ca şi model restricţiile din Vest, dar din păcate nu au venit şi compensaţiile la fel”, a declarat Dan Isai, vicepreşedinte Organizaţa Patronală HoReCa Cluj.

„Pierderile sunt mari. Vorbim de milioane anul trecut. Ajutoarele s-au dat pentru firmele care au respectat anumite condiţii. Ştiu firme care au capital social negativ adică cei care au investit în 2017-2018 sigur că au în 2020 datorii, ei nu au primit ajutoare. Ceea ce este discriminatoriu”, a spus Ştefan Gadola, preşedinte Organizaţa Patronală HoReCa Cluj.