“Este o acţiune pe care o desfăşurăm de 12 ani, de două ori pe an – în august şi decembrie. Acţiunea a fost raportată şi ştiută încă din luna octombrie. Asta presupune igienizare, verificarea aparaturii şi luarea probelor de la personal pentru a nu păţi ce s-a întâmplat în alte maternităţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, Silviu Negoiţă.
De asemenea, reprezentantul unităţii spitaliceşti anunţă că nicio mămică şi niciun copilaş nu au avut de suferit. Toţi pacienţii au fost anunţaţi din timp că maternitatea va fi închisă pentru o săptămână.
Silviu Negoiţă mai spune că luni, în data de 10 decembrie, maternitatea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias va funcţiona la capacitate maximă.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, săptămâna trecută, că toate maternităţile din ţară vor fi controlate, după scandalul copiilor născuţi la Maternitatea Giuleşti, care au ajuns cu infecţii stafilocice la Spitalul “Grigore Alexandrescu”.