Mazăre: Dacă ne-o da tanti Nuţi bani de la Bucureşti, facem Formula 1 pe apă

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că manifestările estivale din staţiunea Mamaia, printre care cursa de Formula 1 pe apă, ar putea să nu mai aibă loc în acest an deoarece instituţia pe care o conduce nu mai are fonduri.

Urmărește
54 afișări
Imaginea articolului Mazăre: Dacă ne-o da tanti Nuţi bani de la Bucureşti, facem Formula 1 pe apă

Mazăre: Dacă ne-o da tanti Nuţi bani de la Bucureşti, facem Formula 1 pe apă (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Radu Mazăre a precizat că o parte dintre acestea s-ar putea desfăşura totuşi dacă vor fi alocate fonduri de la Ministerul Turismului.

"Nu se mai face nimic în Mamaia, nimic, nimic. Dacă ne-o da tanti Nuţi bani de la Bucureşti, facem Formula 1, mai facem şi avioanele, mai facem spectacole. Dacă nu, nimic pentru că nu putem să diminuăm din programele sociale şi să susţinem singuri turismul de litoralul din România", a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.

El a precizat că aceasta nu va fi singura măsură pentru economisirea banilor la buget. Astfel, în acest an nu vor mai fi acordate bunuri de uz casnic persoanelor aflate la prima căsătorie, suma acordată persoanelor care împlinesc 80 de ani scade de la 500 de lei la 300 de lei, nu vor mai fi date ghiozdane şi rechizite pentru şcolari şi preşcolari, pachetele cu alimente pentru pensionari vor fi date doar de opt ori pe an, nu de 12 ori cum era până acum şi nu vor mai fi subvenţionate cu 50 la sută abonamentele pe mijloacele de transport în comun pentru studenţi.

Radu Mazăre a spus că prin aceste măsuri, dar şi prin altele, se economisesc la buget 56 de milioane de lei.

Potrivit primarului, nu vor fi realizate investiţii noi în oraş în acest an deoarece nu există fonduri, însă nu va fi afectat programul de asfaltare şi nici construcţia primului cartier de locuinţe ieftine pentru tineri, pentru care există fonduri alocate.

"Programul de asfaltare va continua ca şi până acum. Pentru cartierul de locuinţe ieftine numărul unu sunt banii alocaţi pentru a fi finalizat, iar pentru cartierul de locuinţe numărul doi am trecut banii pentru proiectare şi cinci la sută din totalul valorii pentru infrastructură. Apoi, vom mai vedea", a mai afirmat Mazăre.

Discuţiile legate de bugetul Primăriei pe 2010 vor continua până la începutul lunii viitoare, când este programată o şedinţă de Consiliu Local Municipal în care acesta va fi supus spre aprobare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici