- Home
- Social
- CONSTANŢA, (07.11.2013, 18:16)
- Cosmin Vaideanu
Mazăre promite să ilumineze plajele din Mamaia ca în Brazilia
Lucrările de reabilitare a promenadei din Mamaia au început, urmând să fie reamenajate, între altele, piaţetele de la Perla şi Cazino, astfel încât carele alegorice să aibă mai mult loc pentru defilare, iar plajele vor fi iluminate ca în Brazilia, investiţia fiind de 10 milioane euro, spune Mazăre.
Urmărește
183 afișări
Mazăre promite să ilumineze plajele din Mamaia ca în Brazilia (Imagine: Ştefan Ciocan/Mediafax Foto)
"Este vorba de un proiect de 10 milioane de euro, bani europeni, şi care este adresat staţiunii Mamaia şi Satului de Vacanţă. De fapt, o să refacem coloana vertebrală a staţiunii Mamaia, cea pe care am încercat să o modernizăm acum zece ani când am venit eu primar cu nişte bani foarte puţini. De data asta însă, o să o facem la standarde foarte ridicate, vom amenaja toată promenada din staţiunea Mamaia, începând cu zona de intrare din sud până în capăt, în zona de intrare din nord şi în Satul de Vacanţă, plus piaţetele. Ea va fi amenajată pentru plimbare pedestră, va fi în anumite locuri accesibilă şi auto cu parcările aferente, însă ce este foarte important va oferi, totodată, un spaţiu de desfăşurare a carnavalului, va fi luminată la fel ca «sambadromul» din Brazilia şi va oferi posibilitatea carelor alegorice să se mişte şi să se plimbe cu maximă vizibilitate şi fără să distrugă zona de promenadă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, RaRadu Mazăre
El a explicat că era nevoie de iluminat special pentru o mai bună vizibilitate a carelor alegorice în timpul defilării prin staţiune.
"Carnavalul începe exact la amurg şi până când ajung carele alegorice în Piaţeta de la Cazino nu mai este lumină naturală, iar iluminatul stradal pe care îl avem nu era la înălţimea carelor. De data asta corpurile de iluminat sunt peste carele alegorice şi vor ilumina în aşa fel încât se va vedea în integralitate spectacolul pe tot traseul şi în Piaţetă", a menţionat Radu Mazăre.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Mazăre a mai spus că Primăria Constanţa va avea propriul car alegoric, care va defila de trei ori în timpul sezonului estival, iar comparativ cu anii trecuţi vor exista şi invitaţi speciali.
"Pentru cele trei defilări, de la început, de la mijloc şi de la sfârşitul carnavalului, Primăria va avea carul ei propriu, iar cluburile vor avea care mult peste ce au avut anul trecut. (…) Vom avea şi invitaţi de seamă care vor defila, şi pe al Primăriei, dar şi pe celelalte. Adică vor fi oameni celebri din diverse domenii, din sport, din cultură, din muzică. Poate şi politică dacă au curaj", a mai spus primarul.
El precizat că toţi invitaţii, inclusiv politicieni, trebuie să fie costumaţi corespunzător că "doar nu o să vină în costume negre ca la Parlament cum le-a cerut Zgonea".
Mazăre a mai spus că, de anul viitor, jumătate din plaja staţiunii va fi luminată aşa cum se întâmplă în Brazilia.
"La vară vom avea şi plajele iluminate ca în Brazilia. Vezi dacă noi călătorim şi vedem lucruri bune atunci le luăm şi le aducem aici. Asta am văzut acum zece ani, la Rio, Santos, Fortaleza, Bahia, ei au plajele iluminate. E o chestiune pe care am discutat-o încă de la începutul sezonului cu directorul de la Apele Române, sigur că nu putea să facă achiziţia şi lucrările în timpului sezonului, însă anul viitor vom avea trei sectoare mari de plajă iluminate. Dacă se va dovedi că este benefic şi le place turiştilor atunci o să o facem pe toată, dar vom avea în total cam jumătate din plajă iluminată. Adică, nişte stâlpi foarte mari care vor arunca lumină înspre plajă şi înspre mare, e spectaculos şi frumos de văzut", a menţionat Mazăre.
Primarul Radu Mazăre a precizat că, până în vara anului viitor, 60-70 la sută din lucrările de reabilitare a promenadei din Mamaia vor fi gata, urmând ca acestea să fie finalizate în 2015.
"Aproximativ 60-70 la sută va fi finalizat până la 1 iunie anul viitor, iar restul se va face până la finalizare în toamna - iarna 2014-2015 în aşa fel încât peste doi ani va fi gata toată promenada integral. Vom avea şi bandă de biciclete pe toată staţiunea Mamaia dintr-un capăt în celălalt. (…) Vor fi gata Piaţele de la Perla şi Cazino. Carele alegorice vor începe din Piaţeta Perla, prin centru şi ajung la Cazino. La Cazino este amenajată şi o scenă cu locuri de schimbare în spate, o scenă la nivel foarte înalt", a mai afirmat Radu Mazăre.
Promenada turistică din Mamaia este cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi bulevardul Mamaia şi staţiunea Mamaia - zona cuprinsă în Piaţeta Perla şi complex hotelier Bicaz. În proiectului va fi reabilitată aleea principală din Satul de Vacanţă, vor fi reabilitatea şi reamenajate piaţetele Perla şi Cazino, promenada de la Hotelul Malibu la Cazino Mamaia şi promenada de la Club Castel la complexul hotelier Bicaz.
Mobilierul urban de acum va fi relocat în Satul de Vacanţa şi în lungul bulevardului Mamaia, locul fiindu-i luat de mobilier urban modern.
Zidul de demarcare a plajei va fi reabilitat prin placare şi mobilare cu băncuţe pe suprafaţa sa, urmând să fie plantaţi aproximativ 820 de copaci.
Totodată, numărul locurilor de parcare va creşte pe promenada din Mamaia, de la 550 la 1.090.
Constructorul care se ocupă de reabilitatea promenadei este SC ABL Val SRL, iar proiectant este SC House Consult SRL.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe