- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.09.2011, 21:04)
- Cristian Fierbinteanu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MDRT: Acuzaţiile lui Mazăre sunt false, habar nu are despre absorbţia fondurilor europene
Acuzaţiile primarului oraşului Constanţa, Radu Mazăre, privind proiecte pe care le-ar fi depus la MDRT şi pentru care nu ar fi primit aprobare sunt false şi dovedesc faptul că edilul habar nu are despre absorbţia fondurilor UE, susţine purtătorul de cuvânt al instituţiei, Bogdan Oprea.
Urmărește
387 afișări
MDRT: Acuzaţiile lui Mazăre sunt false, habar nu are despre absorbţia fondurilor europene (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
"Domnul primar Mazăre dovedeşte că habar nu are care sunt procedurile de absorbţie a fondurilor europene. Acuză că, de câteva luni, a depus la ministerul nostru mai multe proiecte de finanţare şi că nu-i sunt aprobate. Nimic mai fals! Domnul primar ar trebui să ştie că nu a depus proiectele la noi la minister, ci, aşa cum cer reglementările în vigoare, la agenţia de dezvoltare regională de care aparţine, organism care nu are nicio subordonare cu ministerul nostru, fiind format din autorităţi locale şi judeţene, inclusiv reprezentanţi ai Consiliului Local Constanţa", se arată într-o declaraţie a lui Oprea pentru MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Acesta precizează că la MDRT a fost depus doar un singur proiect, care a fost aprobat.
"Ca să fie clar, la minister a fost depus de domnul primar un singur proiect şi acela a fost aprobat! Alte 5 proiecte sunt la ADR, iar de 6 proiecte, pe care domnul Mazăre a promis că le va face,
nu a mai auzit nimeni nimic şi probabil că nu se vor realiza niciodata", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Bogdan Oprea.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, joi, că va sesiza Comisia Europeană, dar şi pe premierul Emil Boc, în legătură cu faptul că mai multe proiecte ale Zonei Metropolitane Constanţa sunt depuse de mai multe luni la Ministerul Dezvoltării şi nu primesc aprobarea din partea MDRT.
Mazăre a spus, joi, la începerea lucrărilor de construcţie la parcarea supraetajată de la Spitalului Judeţean Constanţa, realizată cu fonduri europene, că va mai aştepta trei săptămâni până când va sesiza Comisia Europeană în legătură cu această situaţie şi crede că după aceea Elena Udrea "va lua viteză".
"Mai aştept trei săptămâni după care o voi pârî premierului şi Comisiei Europene. Probabil că va lua viteză, nu ştiu dacă de la Boc, dar de la Comisia Europeană în mod categoric va lua viteză. Este inadmisibil, şi aşa este foarte greu să depui aceste proiecte, iar cele de la Constanţa sunt puricate cu acul dacă există toate avizele, avizuleţele, dacă au fost făcuţi toţi paşii. Şi după închidem acest proiect şi-l depunem cu autorizaţie de construcţie, după cum bine vedeţi, aşteptăm. Iar tanti Nuţi ţipă pe la televizor că noi nu depunem proiecte", a afirmat Mazăre.
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe