- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MECI: Profesorii vor primi sporurile, în lege a fost o eroare materială
MECI precizează că profesorii vor primi sporurile în perioada septembrie - decembrie 2010 şi că, dintr-o eroare materială, în legea unică, abrogarea acestor drepturi apărea la un articol ca intrând în vigoare în trei zile de la publicare, iar în altul de la 1 ianuarie 2010, eroarea fiind corectată.
MECI: Profesorii vor primi sporurile, în lege a fost o eroare materială (Imagine: Mediafax Foto)
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării face precizarea că, în perioada septembrie - decembrie 2009, se vor acorda sporurile pe care profesorii le primeau până în prezent, informează, vineri, ministerul.
"Drepturile la care fac referire unele adrese ale confederaţiilor sindicale din domeniul educaţiei naţionale se regăsesc atât la pct. 12 al art. 49, care prevede abrogarea unor acte normative la trei zile de la publicarea Legii salarizării unitare, cât şi la pct. 40 al art. 48 al aceleiaşi legi, care prevede abrogarea unor drepturi la data de 1 ianuarie 2010", susţine MECI într-un comunicat remis, vineri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Potrivit ministerului, "constatând eroarea materială, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-au operat corecţiile necesare la solicitarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării".
Astfel, prevederile de la pct. 12 al art. 49 au fost preluate la pct. 40 al art. 48, care menţionează abrogarea unor acte normative începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Atât Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), cât şi Federaţia Spiru Haret au reclamat, în utlima săptămână, faptul că prevederile articolului 49 din legea salarizării unice, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, în 15 septembrie, în Parlament, elimină sporurile, indemnizaţiile şi premiile pentru personalul didactic.
Art. 49 prevede: "La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României se abrogă: (...) 12. Art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 50 alin. (3), art. 50 alin. (4), art. 50 alin. (6), art. 50 alin. (7), art. 50 alin. (8), art. 50 alin. (11), art. 50 alin. (12), art. 50 alin. (13), art. 51 alin. (1), art. 51 alin. (2), art. 51 alin. (4), art. 51 alin. (5), art. 51 alin. (7), art. 89, art. 90 alin. (2), art. 90 alin. (3), art. 90 alin. (4), art. 90 alin. (6), art. 90 alin. (7), art. 90 alin. (9), art. 90 alin. (10), art. 90 alin. (11), art. 90 alin. (12), art. 91 alin. (1), art. 94 alin. (4), art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare".
Textele din Statutul personalului didactic care se abrogă se referă la: indemnizaţia pentru mediu rural sau localităţi izolate, salarizarea pentru tranşele suplimentare de vechime, gradaţia de merit, salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia de dirigenţie, sporul pentru practica pedagogică etc. În plus, se anulează şi posibilitatea negocierii de drepturi prin contractele colective de muncă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO