UPDATE 17:59 Mai multe străzi din Târgu Jiu au fost inundate, miercuri seara, după o ploaie torenţială. În Târgu Cărbuneşti, trei acoperişuri au fost luate de vijelie, iar într-unul din cazuri, rafala a purtat bucăţi din acoperiş până într-un apartament de peste drum. Nu s-au înregistrat victime.
În Târgu-Jiu, în urma furtunii de miercuri, mai multe străzi au fost inundate de apa care măsoară 30 de centimetri.
În Târgu Cărbuneşti vijelia a smuls trei acoperişuri care au distrus 8 maşini. De asemenea, într-unul dintre cazuri, bucăţi din acoperiş au fost purtate de vântul puternic până într-un apartament dintr-un bloc vecin.
Nu s-au înregistrat victime, însă ISU Gorj face apel ca oamenii să rămână în casă şi au pornit toate sirenele de alarmare a populaţiei.
„Având în vedere atenţionarea meteo cod portocaliu şi recentele evenimente de la Timişoara, inspectorul şef a decis să fie pornite toate sistemele de alarmare, la Târgu-Jiu. Sfătuim oamenii să nu plece din casă”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Judeţul Gorj se află sub atenţionare de cod portocaliu de vijelii.
UPDATE 17:23 Încă o persoană a murit în Vaslui, în urma vremii nefavorabile
Medicii au declarat decesul a două persoane, miercuri, în judeţul Vaslui, după ce au fost lovite de fulgere. Potrivit ISU Vaslui, este vorba de doi bărbaţi, care se aflau pe câmp, unul fiind cioban, iar altul lucra în vie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Echipajele SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui au declarat, miercuri, decesul şi celei de-a doua persoane lovite de fulger. Potrivit cadrelor medicale, este vorba de un bărbat de 64 de ani, care lucra în vie şi nu de o femeie, cum s-a transmis iniţial.
Tot miercuri, a fost declarat decesul unui cioban, în vârstă de 49 de ani, din Puieşti, care a fost lovit de fulger în timp ce se afla pe câmp.
Judeţul Vaslui se află sub atenţionare cod portocaliu de vijelii.
UPDATE 16:20 Vaslui: Un bărbat lovit de fulger pe câmp a murit, iar o femeie este în stare gravă
Un cioban de 49 de ani a murit, miercuri, în timp ce se afla pe câmp, în zona Bârladului, iar o femeie este în stare gravă, după ce a fost lovită de fulger, în timp ce lucra în vie, la marginea oraşului Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Echipajele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă din Vaslui au intervenit, miercuri, pentru salvarea a două persoane lovite de fulger.
Un bărbat de 49 de ani, din Puieşti, nu a putut fi resuscitat, medicii constatând decesul. Acesta era cioban şi se afla pe câmp.
O femeie de 64 de ani este în stare gravă, şi ea fiind lovită de fulger în timp ce lucra la vie la marginea oraşului Vaslui, în localitatea Puieşti.
Judeţul Vaslui se află sub atenţionare cod portocaliu de vijelii.
Furtuna din judeţul Bacău a doborât mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune, lăsând câteva mii de persoane din Bacău şi Vaslui fără curent electric.
Potrivit reprezentanţilor Delgaz, în în judeţul Bacău, în zona Oneşti sunt zece localităţi ce nu sunt alimentate cu energie electrică, respectiv aproape 2.900 de consumatori sunt afectaţi.
Au căzut două linii electrice, iar 29 de posturi de transformare sunt nealimentate.
În judeţul Vaslui, la graniţa cu Bacăul sunt şase localităţi fără curent, aproximativ 1.600 de consumatori fiind afectaţi.