MECT: 28 de şcoli şi-au suspendat, luni, activitatea
Cursurile au fost suspendate, luni, în 28 de unităţi şcolare din ţară, conform datelor centralizate de către Ministerul Educaţiei, de la cele 42 de inspectorate şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, cele mai multe din cauza condiţiilor meteo nefavaorabile, dar şi a unor sărbători religioase.
MECT: 28 de şcoli şi-au suspendat, luni, activitatea
Potrivit unui comunicat de presă al MECT, motivele suspendării au vizat atât de condiţiile meteo nefavorabile, cât şi defecţiunile generate la sistemele de încălzire sau electricitate. De asemenea, din cauza poleiului sau a drumurilor comunale înzăpezite, 151 de elevi din toată ţara nu au putut fi transportaţi cu microbuzele şcolare.
În judeţul Galaţi, inspectoratul şcolar a decis suspendarea cursurilor, timp de o săptămână, la Colegiul Tehnic "Paul Dimo" din oraşul Galaţi, din cauza avarierii centralei termice. Recuperarea cursurilor se va face în perioada vacanţei inter-semestriale, respectiv 2 februarie - 10 februarie. Tot în judeţul Galaţi, aproximativ 88 de elevi nu au putut fi transportaţi cu microbuzul din localităţile de care aparţin către unitatea de învăţământ la care studiază, din cauza poleiului de pe carosabil.
Inspectoratul judeţului Maramureş a decis ca timp de o săptămână să închidă grădiniţa care aparţine de şcoala din comuna Rece, deoarece atât sistemul de încălzire, cât şi sistemul electric nu sunt în stare de funcţionare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
În judeţul Bacău, şcoala din comuna Faraoani a fost închisă luni, urmând ca peste o zi să fie funcţională, a adăugat sursa citată.
În judeţul Constanţa, zece şcoli au fost izolate, în judeţul Neamţ 15, iar în judeţul Prahova a fost raportată avarierea a două şcoli, din cauza defecţiunilor la reţeaua de alimentare cu apă a centralelor şi a canalizării.
De asemenea, 28 de elevi din judeţul Vaslui şi 35 din judeţul Giurgiu nu au putut fi transportaţi cu microbuzele către unităţile de învăţământ.
Şcoala din localitatea Bucovăţ, judeţul Dolj, cât şi drumurile comunale inactive astăzi pentru transportul elevilor vor fi funcţionale în cursul zilei de marţi, potrivit MECT.
Municipiul Bucureşti a semnalat un singur caz deosebit, în sectorul 5, la şcoala 135, unde lipsa curentului electric, ceea ce a determinat scurtarea cursurilor până la ora 16.00.
Au mai fost raportate situaţii care au impus neînceperea cursurilor, altele decât cele care ţin de vremea nefavorabilă sau condiţiile tehnice ale unităţilor de învăţământ. Este vorba fie de cazurile în care elevilor li s-a dat zi liberă pentru a sărbători Crăciunul de rit vechi (Constanţa), fie cazul şcolii generale din localitatea Budeşti, Bistriţa Năsăud, unde timp de patru zile activitatea va fi întreruptă din cauza nefinalizării lucrărilor de reabilitare a clădirii operate de o firmă de construcţii. Cursurile vor fi recuperate în zilele de sfârşit de săptămână.
Potrivit conducerii Ministerului Educaţiei, informaţiile prezentate au fost transmise până în orele 17.00, iar responsabilitatea pentru corectitudinea lor revine inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO