Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) explică, în nota de fundamentare a propunerii de modificare, că până la finele anului 2007, autorităţile administraţiei publice locale "nu pot definitiva procesul de organizare a compartimentelor specializate de autorizare şi monitorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere", motiv pentru care "se impune prorogarea termenelor prevăzute în Legea privind transportul în regim de taxi", cu scopul de a asigura continuitatea activităţii serviciului de taximetrie până în momentul intrării în funcţiune a acestor compartimente.
În plus, modificarea propusă se impunea şi din raţiuni bugetare, dat fiind faptul că multe dintre contribuţiile la buget ale taximetriştilor nu ar mai fi putut fi colectate dacă aceştia nu ar putea produce.
"Prezentul proiect a fost elaborat ca urmare a solicitărilor unor autorităţi ale administraţiei publice locale", se mai arată în nota de fundamentare.
Incapacitatea autorităţilor locale de a asigura până la sfârşitul anului preschimbarea tuturor autorizaţiilro de taximetrist, aşa cum prevede nou-adoptata Lege a taximetriei, a dus la numeroase proteste ale taximetriştilor, în special în Capitală.