MECT face controale în toate cele 13 facultăţi cu profil medical
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) face controale în toate cele 13 instituţii de învăţământ superior cu profil medical, de stat şi private, verificările vizând înmatricularea, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în România.
"Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), potrivit planului aprobat la începutul anului 2008, desfăşoară acţiuni de control în toate cele 13 instituţii de învăţământ superior cu profil medical care funcţionează la nivel naţional. Controlul vizează trei direcţii: înmatricularea, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în ţara noastră, în vederea aplicării normelor europene referitoare la statutul de cetăţean UE sau non-UE", se arată într-un comunicat al MECT.
Potrivit MECT, în urma concluziilor rapoartelor la aceste verificări vor fi luate măsurile administrative şi legale pentru reglementarea domeniului sistemului de învăţământ superior medical din România.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO