Prima pagină » Social » 170 de angajaţi ai Primăriei Slatina, în grevă japoneză

170 de angajaţi ai Primăriei Slatina, în grevă japoneză

Circa 170 de angajaţi ai Primăriei Slatina, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, au intrat în grevă japoneză, marţi dimineaţa, în intervalul 9.00-11.00, din cauza inechităţilor salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
170 de angajaţi ai Primăriei Slatina, în grevă japoneză
Ionut Jifcu
22 nov. 2016, 10:20, Social

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din cadrul Primăriei Slatina, Gheorghe Iana, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că angajaţii municipalităţii îşi desfăşoară activitatea în mod normal, purtând însă banderole albe pe braţ.

„Este vorba de o grevă de avertisment de două ore, între 9.00 şi 11.00, vreme în care membrii noştri de sindicat poartă banderole albe pe braţ. Nemulţumirea noastră este legată de inechităţile salariale în sectorul bugetar. Cerem Camerei Deputaţilor să aprobe Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 43/2016, cu amendamentele aduse, pentru că fără aceste modificări nu se va rezolva nimic, ci, din contră, inechităţile salariale vor rămâne aşa cum au fost ele adâncite de Ordonanţa 20/2016”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Iana.

Potrivit sursei citate, în grevă japoneză, în acelaşi interval, se află şi angajaţii unor primării din mediul rural – Coteana, Milcov şi Spineni.

De asemenea, la protestul sindicaliştilor se solidarizează şi ceilalţi funcţionari publici, care au aceeşi problemă a inechităţilor salariale.