„În dimineaţa zilei de 21.12.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe raza judeţului Timiş au fost depistate două grupuri formate din 18 respectiv 22 cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză, 27 bărbaţi, 4 femei şi 9 copii au fost conduse la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Străinii, adulţi cu vârste între 19 şi 38 de ani, iar copii între 1 şi 14 ani, sunt din Irak şi intenţionau să tranziteze România pentru a ajunge în ţări din vestul Europei, mai precizează IGPF.
Tot miercuri, în Timiş, alţi cinci bărbaţi din Irak au fost prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în România din Serbia, fără documente de identitate, pe câmp, aceştia fiind predaţi unei echipe de la Serviciul Imigrări Timiş.