Vântul va prezenta intensificări în Dobrogea şi pe crestele montane, precum şi în timpul ploilor când trecător poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16…18 grade în vestul şi nordul ţării până în jur de 31 de grade în Bărăgan şi în zona continentală a Dobrogei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.
BUCUREŞTI
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta cu precădere după-amiaza şi la începutul nopţii, prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.
VINERI
Vremea se va ameliora uşor sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil cu înnorări, averse şi trecător descărcări electrice ziua local în nord, centru şi în zonele montane şi pe spaţii restrânse în rest, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului şi în partea de sud şi de sud-est a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni, până la 4…5 grade.
Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.