Medic: Detoxurile, veganismul şi făina de slăbit - noţiuni goale, departe de medicină

Mâncarea tradiţională românească este sănătoasă atunci când este consumată în concordanţă cu activitatea fizică desfăşurată, în schimb detoxurile, veganismul şi făina de slăbit sunt "noţiuni goale", departe de medicină, spune medicul în diabet şi boli de nutriţie Simona Tivadar.

Urmărește
12903 afișări
Imaginea articolului Medic: Detoxurile, veganismul şi făina de slăbit - noţiuni goale, departe de medicină

Medic: Detoxurile, veganismul şi făina de slăbit - noţiuni goale, departe de medicină

Dr. Tivadar a făcut, pentru MEDIAFAX, o radiografie a obiceiurilor alimentare, în care a explicat ce este cu adevărat sănătos pentru organism şi a analizat "miturile" fără nicio legătură, în opinia ei, cu medicina.

Medicul a vorbit şi despre post, subliniind că a mânca o cantitate foarte mare dintr-un aliment permis nu înseamnă că ai postit cu adevărat.

"Dacă mănânci un lighean de cartofi prăjiţi, nu înseamnă că ai postit. Postul înseamnă, pentru unii, să nu mănânce carne, dar nimeni nu-şi face restricţie la ulei. Un peşte cu brocoli este mai de post decât un lighean de cartofi prăjiţi. Postul a apărut ca nevoie de reducere a grăsimilor importante din alimentaţie. Toate poveştile care sunt acum, raw veganism, detoxuri, veganism nu sunt decât forme ale postului religios împinse într-o extremă. Nimeni nu a făcut o listă cu toxinele, cuvinte misterioase, toxine, energie. Astea nu există, sunt nişte baloane de săpun, noţiuni goale pe care oamenii aceştia (cei care le promovează - n.r.) îşi construiesc o argumentaţie departe de medicină, de realitate şi de ceea ce se poate obiectiva", explică Simona Tivadar.

Potrivit medicului, anumite analize ar fi suficiente pentru a stabili nevoile organismului în materie de alimentaţie.

"Eu pot să demontez cu o dovadă fiecare propoziţie dintr-un text al unui raw vegan. Un buletin astrup este o analiză din sânge şi obţii şapte parametri de echilibru acido-bazic al organismului. Să îmi spună mie cineva că dieta X ne acidifică, că intri în acidoză, că acizii sunt periculoşi. Mie trebuie să-mi arăţi un buletin astrup. Ai un buletin astrup cu care să dovedeşi că ai acidoză, atunci da, există. Dacă nu, nu există", explică dr. Tivadar.

"Cursuri de nutriţie, şi la şcolile care te învaţă să pui unghii false"

Specialistul a etichetat drept "porcării" anumite "reguli" privind alimentaţia vehiculate pe internet: "Circulă nişte porcării de ţi se încreţeşte carnea pe tine. Dacă mănânci gulia care este deasupra pământului cu roşia care este deasupra pământului, e nenorocire. Este ca în Caragiale: dacă ai mâncat fasole cu ridichi, aveai o şansă să te scapi, dar dacă ai mâncat ridichi cu fasole, nu mai ai nicio şansă. Este Caragiale curat".

Tot Tivadar a făcut referire la cei care se recomandă "nutriţionişti" şi dau sfaturi. "Pe toate site-urile pe care te uiţi, toţi oamenii care apar în public nu au o titulatură. Ei sunt consultanţi nutriţionişti sau nutriţionişti. Apoi, meseria de nutriţionist nu există în România, în acest moment. Suntem noi, doctorii de diabet şi boli de nutriţie, care suntem specialişti, sunt endocrinologii, care au făcut diabet şi boli de nutriţie ca a doua specialitate, şi mai nou, de câţiva ani, Facultatea din Târgu Mureş şi Facultatea din Cluj au deschis o catedră de nutriţie dietetică, care înseamnă că ai terminat liceul, faci aceşti trei ani de nutriţie dietetică, după care, eventual, un masterat şi rezultă ceea ce se numeşte nutriţionist dietetician. Nutriţioniştii de pe piaţă sunt făcuţi cu cursuri online, 180 de euro, şi în scurt timp ai diploma de nutriţionist. Cursuri de nutriţie se fac şi la şcolile care te învaţă să pui unghii false", spune dr. Simona Tivadar.

În opinia medicului, această situaţie este urmarea faptului că "legislaţia este proastă, doctorii nu fac nimic, Colegiul Medicilor nu face nimic". "Mi-ar plăcea să-l întreb pe preşedintele Colegiului Medicilor: domnule, când o să ne sesizăm legat de toate aspectele acestea? Pentru că o fetiţă care a făcut trei săptămâni de curs să scoată coşuri se numeşte estetician şi medicul estetician devine un fel de cosmeticiană, amestecându-se în capul oamenilor aceste noţiuni. Că nutriţionistul şi medicul specialist în boli de nutriţie s-au amestecat şi au devenit o varză. Suntem foarte puţini care ne-am putea numi nutriţionişti. Sunt unii ingineri de chimie alimentară, ei pot vorbi despre aliment, adică ce conţine alimentul. Este fix treaba lor şi a unităţilor derivate să permită sau să nu permită punerea pe piaţă a unui aliment. Nu să-mi spună mie să nu mănânc E 742. Apoi mai e şi povestea cu făina care slăbeşte. De aici apar nutriţioniştii 'de operetă', care vor să dea o lovitură pe piaţă, cum a fost şi femeia care spune că laptele produce cancer şi că laptele este pentru viţei. O prostie fără margini. Era o speculaţie pe creşterea estrogenilor, că laptele are mai mult estrogen. Serios? Cum au tras concluzia că laptele este pentru viţei? Suntem în plin teatru absurd - Eugen Ionescu. Toate pisicile mor, Socrate a murit, deci Socrate a fost pisică", consideră dr. Tivadar.

Medicul a comentat şi teoria "tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte" în care leacul miraculos este grâul încolţit.

"Grâul încolţit este pentru ierbivore care au două sau patru stomacuri. Oamenii au unul singur, care este plin de pepsină şi tripsină. Aceste enzime sunt secretate de pancreas şi glandele din mucoasa tubului digestiv, alături de enzimele ce participă la digestia celorlalte componente ale bolului alimentar. Cum să mănânce grâu încolţit? Niciodată să nu mănânce grâu încolţit. Şi cât mai puţine cereale. Este o prostie. Cerealele sunt făcute pentru americanul care mănâncă numai pâine albă, numai produse procesate, care nu au avut nicio vitamină şi nicio fibră şi s-a umplut de cancer de colon şi atunci, ca să contrabalansăm, în loc să îi punem în mână o fructă şi o legumă, i-am făcute cerealele, măcar să mănânce ceva, şi i-au dat şi vitamine şi minerale", explică Simona Tivadar.

Unul dintre sfaturile medicului este acela ca dimineaţa să fie mâncată o proteină. "Pentru că din proteina pe care o mănânci dimineaţa, în cursul zilei se vor constitui toţi neurotransmiţătorii, toţi 'poştaşii' care circulă între creier şi intestin şi îşi transmit informaţii. În intestin avem atâţia neuroni încât mărimea lor ar egaliza mărimea unui creier de pisică, aceasta nefiind un animal prost. Şi creierul din cap, şi creierul din maţe vorbesc continuu şi îşi transmit tot felul de informaţii legate de nutrienţii din care este constituit corpul, pe care i-ai luat sau nu i-ai luat din mâncare. Corpul nostru este o chimie, este construit din ceea ce mâncăm. Ar putea mânca pâine cu brânză, cu ou, sau pâine cu o şuncă sau o felie de friptură rece. În cantitate mică şi având grijă la cantitatea de grăsimi pe care o conţin", precizează dr. Tivadar.

În opinia specialistului, un alt mit legat de nutriţie este legat de a bea un suc de portocale sau de mere, asemenea celui potrivit căruia stafidele au aport de calciu.

"Nu bem sucuri. Un pahar de suc de portocale se obţine din şase fructe şi are atâta glucoză cât patru felii de franzelă, care nu stă în stomac o oră şi jumătate, cât ar sta fructele, sau două ore şi jumătate, cum ar sta pâinea, ceea ce face ca organismul să nu îl digere corespunzător, iar creierul să nu înţeleagă faptul că ai mâncat. Ai luat o sumedenie de combustibil, despre care organismul nu ştie că l-ai luat şi se trezeşte cu el. Sucuri, când omul poate să mănânce cu dinţii? Când omul este bolnav şi nu poate mânca fructul cu dinţii, îi dăm, în compensare, sucul. Altfel, care este rostul? Aduci încărcătură calorică. Era o raw vegană care zicea să luăm stafide pentru calciu. Ce?! Trebuie trei kilograme de stafide să obţii cantitatea de calciu de care ai nevoie. Trei kilograme de stafide au 12.000 de calorii. Ce face cu 12.000 de calorii pe zi, că nici dacă sapă şanţuri în pământ îngheţat nu are cum să consume 12.000 de calorii? Dimineaţa, dacă nu ai timp, bei o cană de lapte, iar mai târziu mănânci un sandwich, un fruct. În schimb, un sandwich din comerţ este de nerecomandat, pentru că are un kilogram de pâine, margarină şi o urmă de şuncă. Mama să facă sandwich-ul acasă", a mai spus medicul primar specialist în diabet şi boli de nutriţie.

Regula de aur: jumătate din alimente, fructe şi legume

Simona Tivadar a subliniat şi importanţa mâncării gătite. "Mamele să nu se mai spele atât pe mâni de obligaţia de a pregăti hrana şi să nu se mai ascundă în spatele deciziei copilului, spunând 'nu-i place, nu vrea'. Copilul este de acord cu ce l-ai învăţat. Să gătească, să aibă mâncare gătită. Decât să facă crize de nervi că nu mănâncă porc, mai bine să nu mănânce nici pui crescut în crescătorie şi să facă bine să încerce să cumpere animale care trăiesc, cât de cât, natural. Cred că animalele astea de crescătorie sunt o formă diferită de viaţă, o formă extraterestră, un experiment de laborator. De aici vin problemele. De la faptul că animalul nu mai este ceea ce trebuia să fie, de la faptul că industria face amalgamuri de produse şi de chimicale, pe care noi nu le identificăm. Dar nu ne pune nimeni să mâncăm acele amalgamuri. Niciodată în viaţa mea nu cumpăr mezeluri, poate şuncă de Praga sau muşchi, pentru că altele nu au carne. Să fie în ele carne. Dacă nu are carne, atunci de ce să îl mănânc?', a explicat medicul.

În opinia Simonei Tivadar, o problemă de bază a omului modern este că mănâncă prea multe calorii "goale". "Corpul face un bilanţ şi spune: îţi trebuie vitamina B, C, calciu, magneziu, fosfor...Tu trebuie să te hrăneşti ca să îţi asiguri aceşti nutrienţi, toate proteinele. Dar mâncând foarte multe calorii 'goale', te vei îngrăşa îngrozitor. Nu ronţăi covrigei, sticks-uri. Toată lumea ronţăie nuci, migdale, alune, fistic, seminţe. Putem mânca şase-opt seminţe, pentru că ne trebuie doar nutrienţi, dar nu mai mult. Dacă mănânci o pungă pe zi, te îngraşă şi te îmbolnăveşti", spune specialistul.

O altă mare problemă a omului modern este, în opinia Simonei Tivadar, aceea că, pe lângă faptul că mănâncă produse netradiţionale, o face fără să coreleze ce şi cât consumă cu efortul fizic pe care îl are de făcut în orele următoare. O regulă de aur este, potrivit medicului, aceea ca jumătatea din ce mâncăm să fie fructe şi legume.

"Unii spun că beau o palincă, să dilueze grăsimile. Poveşti! Nu diluează. Palinca va stimula insulina să încorporeze mai repede nutrienţii. Majoritatea încearcă să mănânce seara ca să 'plătească' ziua, însă organismul nu funcţionează pe datorie, ca orice motor cu combustibilul care îi vine continuu. Seara, poţi mânca un peşte, o brânză. Regula de aur ca jumătate din ceea ce mănânc să fie legume şi fructe este de netrecut, indiferent cine eşti şi cum te cheamă. Sigur, bine spălate. Spală şi oul", spune dr. Tivadar.

Specialistul s-a referit şi la miturile privind sursele de anticorpi. "Anticorpii sunt proteine. Imunitatea se bazează pe proteine, nu pe vitamina C, echinaceea şi vise. Pe proteine", subliniază Simona Tivadar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici