De astăzi se poate juca pe noul Stadion Ghencea.
Proiectul a ajuns la final după aproape 2 ani şi a fost dat în folosinţă vineri, într-o ceremonie la care au fost prezent şi premierul Ludovic Orban.
„Stadionul Steaua a renăscut precum Phoenix din cenuşă şi se prezintă într-o formă extrem de modernă, cu dotări extrem de actuale, si speram ca stadionul Steaua în noua formă va gazdui echipe care sa facă performanţa la nivel european şi international”, a declarat premierul Orban.
Noua arenă va fi administrată de armată, aşa că, deocamdată, singur echipă care va putea disputa meciuri în Ghencea este Steaua Bucureşti, din liga a treia.
Gică Popescu spune că Ghencea ar putea primi şi alte cluburi în viitor, şi că astfel de investiţii ar trebui făcute mai des.
„Mie îmi va fi greu ca am pus ghetele in cui de ceva tip. E un moment foarte emotionat pentru mine pentru că în calitate de coordonator al euro 2020, e al doilea mare obiectiv inaugurat, în afară de calea ferata Gara de Nord-Otopeni. Este important să investim in sport, stiti cum se spune, un dolar investit azi in sport, sunt 5 mai putin maine in sănătate”, a afirmat Gică Popescu, fost internaţional.
Dacă unele echipe se bucură de infrastructură, despre altele se zvoneşte că ar primi mai puţini mai de la buget în viitor.
Primarul Nicuşor Dan vrea să găsească surse financiare de sponsorizare pentru ca CSM Bucureşti să poată face în continuare performanţă la acelaşi nivel.
„Avem o echipă care e în Liga Campionilor, care are nişte sportive care au contract. Plătim toate contractele şi facem o evaluare, să vedem dacă putem scoate bani din altă parte, ca şi privaţi, ca să continuăm.”, a afirmat primarul general al Capitalei.