Video Medicamente contrafăcute pentru disfuncţii sexuale, distribuite prin intermediul internetului
Două persoane sunt cercetate pentru încălcarea prevederilor privind reforma în domeniul sănătăţii, fiind acuzate că, din 2008, au comercializat produse farmaceutice contrafăcute pentru disfuncţii sexuale, în valoare de peste 700.000 de lei.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) precizează că suspecţii au procurat medicamentele pe o filieră din Republica Moldova, Ucraina şi Turcia, iar din anul 2008 şi până în prezent au livrat şi comercializat în România produse în valoare de peste 700.000 de lei.
Potrivit sursei citate, în 21 septembrie 2009, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Sector 5 Bucureşti s-au sesizat cu privire la faptul că autori necunoscuţi au postat pe un site de internet anunţuri privind posibilitatea achiziţionării de medicamente pentru disfuncţii sexuale, prin intermediul comenzilor telefonice.
În urma investigaţiilor privind identificarea persoanelor implicate, adresa de unde se făceau livrările, precum şi a modului de operare folosit de suspecţi, la 1 octombrie 2009, poliţiştii l-au prins în flagrant delict pe Ş. G., în timp ce oferea spre vânzare mai multe pastile pentru disfuncţii sexuale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Potrivit IGPR, acesta nu deţinea autorizaţie specială emisă de Ministerul Sănătăţii, necesară comercializării unor astfel de produse farmaceutice.
"Asupra suspectului au fost găsite 152 astfel de pastile, iar la domiciliul acestuia, din municipiul Bucureşti, poliţiştii au identificat alte 372 de comprimate", se arată în comunicat.
În 2 octombrie, faţă de Ş.G. a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de articolul 834 alin. 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Poliţiştii au stabilit că Ş. G. nu deţinea nicio societate comercială, iar produsele farmaceutice erau trimise prin colet poştal, din municipiul Suceava, de către fiul său Ş. A., faţă de care, în 7 decembrie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii aceleiaşi infracţiuni.
"Întrucât din cercetările efectuate a rezultat că cei doi suspecţi s-au ocupat în continuare de procurarea, deţinerea şi comercializarea de produse farmaceutice contrafăcute către diverse persoane fizice şi juridice, la data de 8 aprilie a.c., ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 5 Bucureşti, în colaborare cu cei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, însoţiţi de lucrători ai SPIR, au descins la imobilele suspecţilor, prilej cu care au descoperit 2.304 pastile şi alte 6.900 de comprimate şi 300 de fiole de steroizi anabolizanţi, 50 de mandate completate şi 200 de mandate poştale în alb, utilizate pentru expedierea coletelor", precizează IGPR.
Potrivit sursei citate, o parte din medicamente găsite aveau proprietăţi sedative cu regim special de prescripţie şi eliberare.
În urma percheziţiilor au fost indisponibilizate, pentru continuarea cercetărilor, sumele de 8.000 de euro şi 4.000 de lei, patru laptop-uri şi trei hard-discuri folosite pentru postarea anunţurilor şi primirea comenzilor, precum şi o serie de înscrisuri care dovedeau activitatea ilegală desfăşurată.
De asemenea, au fost dispuse expertize de laborator pentru produsele identificate şi reţinute, constatându-se că erau contrafăcute, motiv pentru care cercetările au fost extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de articolul 83, alin.1, lit.a din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Potrivirt IGPR, cercetările continuă pentru identificarea celorlalţi participanţi la comiterea faptelor, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi pentru stabilirea prejudiciului creat titularilor drepturilor de proprietate industrială.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:36
Îngrijorare globală după ce Trump a blocat ajutoarele externe americane pentru ţările sărace
-
astăzi, 07:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: SUA şi UE ar trebui să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump