Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a declarat pentru MEDIAFAX că de vineri, de la ora 20.00 şi până sâmbătă, la ora 7.00 au fost înregistrate peste 500 de solicitări, din care 351 au fost urgenţe.
Dintre cele 351 de urgenţe, 26 au fost pentru persoane căzute în stradă şi cazuri sociale, 13 pentru traumatisme, 68 pentru lipotimii, 63 pentru probleme digestive şi 19 pentru come, multe cauzate de excesul de băutură, a precizat Alis Grasu.
Ea a mai spus că în prima noapte din noul an echipajele Serviciului de Ambulanţă Bucuerşti – Ilfov au fost solicitate şi pentru cinci persoane care au încercat să se sinucidă. Dintre acestea, o persoană din Sectorul 5 al Capitalei a fost găsită decedată, după ce s-a spânzurat.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a mai spus că de Revelion s-a lucrat la capacitate maximă şi toate echipajele au fost pe teren.