Medicii de familie din Capitală recomandă vaccinarea fetiţelor împotriva cancerului de col

Medicii de familie din Capitală şi Ilfov recomandă părinţilor să-şi vaccineze fetele împotriva cancerului de col uterin, întrucât au fost deja imunizate peste 15 milioane de femei din Europa şi SUA şi nu au fost semnalate incidente majore, cele câteva decese neavând legătură cu respectivele produse.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Medicii de familie din Capitală recomandă vaccinarea fetiţelor împotriva cancerului de col

Medicii de familie din Capitală recomandă vaccinarea fetiţelor împotriva cancerului de col (Imagine: Mediafax Foto)

În Germania, programul naţional de imunizare a fost introdus în martie 2007, la grupa de vârstă 12-17 ani, după ce au constatat, cu ocazia unui studiu, că 70 la sută dintre tinerele cu vârste între 13 şi 21 de ani erau infectate cu HPV. Mai mult, în Germania, 12 la sută din populaţia de 14 ani este activă sexual, la 15 ani este activă sexual 23 la sută din populaţie, iar la 16 ani 47 la sută, a explicat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti-Ilfov, medicul Rodica Tănăsescu.

De asemenea, Tănăsescu a mai spus că doctorii sunt îngrijoraţi de evoluţia periculoasă pe care o are lansarea unui vaccin care reprezintă un pas aşteptat în prevenţia uneia dintre bolile frecvent responsabile de decesul atâtor femei din România.

"Înţelegem că noul poate îngrijora, că am fost nevoiţi să aşteptăm câteva decenii ceea ce era util, revoluţionar în medicina mondială. Timp de câteva decenii am fost o ţară lipsită de tratamente, aparate, vaccinuri noi, responsabile de pierderea a nenumărate vieţi. Speram, şi încă sperăm să se întâmple şi la noi tot ce se practică în ţările dezvoltate, civilizate, pentru care sănătatea şi prevenţia sunt aspecte ale normalităţii zilnice. Dar zvonurile, informarea folclorică, folosirea pe sărite a informaţiilor, nu trebuie să înlocuiască studiile, experienţa ţărilor dezvoltate, ghidurile sau evidenţele unor organisme internaţionale ale căror profesionalism şi probitate nu pot fi puse la îndoială", a mai spus Tănăsescu.

Ea a precizat că în domeniul sensibil al cancerului de col uterion, realitatea este tristă în România. Acest tip de cancer, aflat pe primul loc ca frecvenţă în majoritatea ţărilor lumii, ne situează pe un neonorant prim loc în Europa.

Pentru diminuarea frecvenţei şi gravităţii cancerului de col uterin este nevoie de educaţie sexuală, educaţie pentru prezentarea la medic şi în afara bolii, pentru efectuarea unor investigaţii periodice, informarea corectă a populaţiei cu privire la riscuri, boli, prevenţie.

Profilaxie primară a infecţiei cu HPV este doar vaccinarea. Anumite tulpini de HPV sunt răspunzătoare de apariţia a peste 70 la sută din cazuri. Până acum, această vaccinare costisitoare putea fi accesibilă doar celor cu posibilităţi materiale.

Infecţia cu Papilloma virusse (HPV) se transmite foarte uşor, prin simplul contact cutanat genital. Utilizarea prezervativului este recomandată în prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, dar în cazul HPV nu exclude riscul. Infecţia cu HPV nu produce în general niciun semn sau simptom.

Vaccinul anti HPV protejează prin producţia de anticorpi faţă de tulpinile oncogene 16 şi 18 ale virusului. Unul din cele două vaccinuri existente protejează faţă de încă două tulpini, implicate în papilomatoza genitală. Protecţia împotriva tulpinilor 16 şi 18 asigură şi protecţie încrucişată faţă de alte două tulpini, 45 şi 31, de asemenea oncogene.

Aceste vaccinuri se folosesc deja în România. Se apreciază că peste 10.000 de femei şi fetiţe s-au vaccinat deja, contra cost. Nu a fost înregistrat niciun incident, în afara unor semne locale minore, a mais spus Tănăsescu.

În SUA, Food and Drug Administration (FDA) a aprobat utilizarea Gardasil şi Cervarix încă din 2006, iar Advisry Comitee on Imunization Practice recomandă utilizarea lor tot din 2006. S-a stabilit că nu există o corelaţie între cele câteva cazuri de decese şi vaccinare.

În Europa, Europeanm Medicines Agency (EMEA) a confirmat valabilitatea şi siguranţa vaccinului. Raportul Vaccine European New Integrated Collaboration Effort (VENICE) recomandă începerea vaccinării anti HPV în toate ţările europene.

Totodată, European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC) recomanda, la Stockholm, în ianuarie 2007, vaccinarea.

"Afectarea acestei campanii de vaccinare prin informaţii trunchiate, izolate, neştiinţifice ar avea efecte nevaforabile cu un imens impact negativ în viitor. Dorim să nu se creeze un precedent extrem de periculos, de negare a utilităţii vaccinurilor în general, precedent care ne-ar arunca în urmă cu câteva secole. Nu am crezut că Guvernul va putea da bani pentru această campanie, iar acum, când ne putem preveni fetele de o boala gravă, ne luăm după nespecialişti. Este păcat", a mai spus Tănăsescu.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici