- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.01.2014, 21:15)
- Elvira Gheorghita
Medicii răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, distinşi de Colegiul Medicilor
Medicii răniţi în accidentul aviatic din Apuseni vor primi diploma de onoare a Colegiului Medicilor din România (CMR), a anunţat joi organizaţia.

Radu Zamfir (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
CMR le acordă diploma de onoare medicilor Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş.
De asemenea, Colegiul Medicilor din România a solicitat preşedinţiei acordarea Ordinului Merit Sanitar în grad de Comandor studentei Aurelia Ion şi pilotului Adrian Iovan, copilotului şi medicilor, implicaţi în accidentul aviatic din Apuseni.Medicii din accidentul aviatic, distinşi de Colegiul Medicilor
Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România a mai hotărît, joi, să acorde ajutor financiar familiei studentei Aurelia Ion, a pilotului Adrian Iovan şi a copilotului rănit Răzvan Petrescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
De asemenea, CMR va acorda Certificatul de membru onorofic familiei Aureliei Ion, în cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România ce va avea loc în luna martie 2014, a mai anunţat organizaţia.
Totodată, echipa de medici ai Spitalului Colentina îşi exprimă, într-un comunicat, solidaritatea şi respectul pentru munca pe care o depun medicii din echipele de transplant, care, "pentru a salva viaţa unui om, (...) pun mai presus actul medical decât confortul personal, care îşi asumă riscuri fără să se gândescă la vreo răsplată".
Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, în judeţul Cluj.
În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe