Prima pagină » Coronavirus » Medicii români au trecut Prutul pentru a ajuta în lupta cu Covid-19. „Mă întorc cu toată inima să-mi ajut confraţii”

Medicii români au trecut Prutul pentru a ajuta în lupta cu Covid-19. „Mă întorc cu toată inima să-mi ajut confraţii”

Medicii români au trecut Prutul pentru a ajuta în lupta cu Covid-19. „Mă întorc cu toată inima să-mi ajut confraţii”
Ilinca Nazarie
01 mai 2020, 11:53, Social

52 de medici şi asistenţi români au trecut Prutul, pentru a-i sprijini pe colegii lor moldoveni în lupta cu coronavirusul.

„Cu emoţie şi sperăm că va fi bine. Am fost şi la Suceava, mergem unde este nevoie”, spune Tudor Merticariu, medic specialist Medicină de Urgenţă, Iaşi.

„Este o tradiţie să muncim în toată Moldova de partea asta a Prutului şi în toată Moldova de celaltă parte a Prutului. Aşa cum am plecat către Suceava, Piatra Neamţ, Vaslui şi Bacău, la fel de firesc plecăm către Republica Moldova, către Chişinău, către Cahul şi Bălţi”, declară Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD Iaşi.

Pentru unii dintre cei care vor acorda asistenţă în Republica Moldova, emoţia este şi mai puternică. Dorin Pulbere, medic ATI, este născut peste Prut, însă medicina a studiat-o şi a practicat-o la Iaşi.

„Mă întorc cu toată inima să îmi ajut confraţii, mai sunt foarte mulţi ca mine care or să meargă, oricând o să meargă. Putem face un circuit, dacă o să se prelungească această pandemie”, afirmă Dorin Pulbere, medic primar ATI, Iaşi.

Printre cei care au plecat în Republica Moldova sunt şi medici din Arad, Oradea şi Mureş.

„Dacă noi o ducem bine, nu înseamnă că şi ceilalţi o duc bine, trebuie să îi ajutăm şi pe ceilalţi”, adaugă Abel Bolohan, medic specialist Medicină de Urgenţă, Oradea.

„Munca la SMURD şi la UPU pentru mine este o pasiune şi mi-am dorit să pot face mai mult, să ies din zona de confort şi să ofer ajutor”, explică Casandra Prislopan, medic specialist Medicină de Urgenţă, Arad.

România va mai dona Republicii Moldova materiale, echipamente şi medicamente necesare pentru a face faţă crizei sanitare.

„Aveţi ocazia de a face bine semenilor noştri de peste Prut şi prin această misiune să arătăm că suntem mai aproape unii de alţii”, a transmis premierul Ludovic Orban.