Medicii Spitalului Judeţean din Timişoara au realizat o nouă prelevare de organe

Medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara au realizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cea de-a cincisprezecea prelevare de organe din acest an, de la un bărbat de 52 de ani aflat în moarte cerebrală, rinichii fiind luaţi de o echipă de specialişti din Cluj, iar ficatul de una din Bucureşti.

Urmărește
10 afișări

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara, Liana Dacilescu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că medicii de la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, împreună cu specialişti din Cluj şi Bucureşti, au realizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a cincisprezecea prelevare de organe din acest an.

Potrivit acesteia, medicii au prelevat ficatul şi rinichii unui pacient în vârstă de 52 de ani, din judeţul Hunedoara, care a fost internat, miercuri noaptea, în comă de gradul IV, în urma unui accident rutier.

Dacilescu a afirmat că, vineri dimineaţă, acesta a intrat în moarte cerebrală, iar familia sa şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.

În urma operaţiei care a început la miezul nopţii şi a durat câteva ore, rinichii au fost preluaţi de echipa de specialişti din Cluj, iar ficatul de cea din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara a menţionat că, în 2010, au fost realizate 15 operaţii de prelevare de organe, tot atâtea câte au fost realizate în prima jumătate a acestui an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici