Medicii tineri din Marea Britaniei au intrat în grevă pentru 5 zile
Greva medicilor juniori care a început ieri în Marea Britanie şi este programată să dureze cinci zile consecutive. Este vorba despre un protest în care se cere o creştere salarială, având în vedere volumul de muncă crescut şi, de asemenea, dată fiind inflaţia.
Medicii care protestează sunt cei care abia au absolvit, dar sunt deja calificaţi şi aflaţi la început de carieră. Ei cer o majorare a salariului cu 35%.
Asociaţia Medicală Britanică (BMA), sindicatul medicilor, a decis să intre în grevp până la 18 iulie, inclusiv, Înainte au avut loc negocieri cu guvernul conservator al lui Rishi Sunak, cu oferta respinsă de creştere netă a salariului cu 5% propusă de ministrul Sănătăţii, Steve Barclay.
La începutul disputei, reprezentanţii sindicali făcuseră o solicitare de actualizare a salariilor cu mult peste creşterea inflaţiei actuale, după ani de stagnare şi austeritate şi sacrificii făcute în timpul pandemiei de Covid.