Radioterapia pare să fie un factor care favorizează vindecarea bolnavilor ce suferă de pneumonie cauzată de COVID-19, potrivit unui studiu citat de Reuters.
Medicii de la Universitatea Emory din Atlanta au folosit radioterapia în cazul a 10 pacienţi ce sufereau de pneumonie şi au comparat rezultatele obţinute cu alte zece cazuri ce beneficiaseră de acelaşi tratament, mai puţin radiaţii. În medie, perioada de vindecare a pacienţilor al căror tratament a inclus şi radioterapia a fost de trei zile, comparativ cu 12 zile, perioada medie de vindecare a grupului de control.
De asemenea, pacienţii ce au beneficiat de radioterapie au prezentat un risc mai redus de a ajunge în situaţia în care să aibă nevoie de ventilare mecanică (10%, faţă de 40%, în cazul grupului de control).
RADIOTERAPIA POATE REDUCE INFLAMAREA PLĂMÂNILOR
Pacienţii din grupul care a beneficiat de radioterapie au fost „mai în vârstă decât cei din grupul de control, mai bolnavi, iar plămânii acestora se aflau într-o stare mai proastă… dar cu toate acestea tratamentul s-a dovedit unul foarte eficient”, a declarat doctorul Mohammad Khan de la Universitatea Emory, pentru Reuters.
„Radioterapia”, a mai spus Khan, „poate reduce inflamarea plămânilor afectaţi de COVID-19 şi nivelul de citokine ce cauzează această inflamare.