Magistraţii Tribunalului Bucureşti au început, în jurul orei 16.00, discuţiile în dosarul în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au propus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Vladimir Dumitraşcu, reţinut în urmă cu o zi pentru trafic de droguri.
Potrivit procurorilor, Vladimir Dumitraşcu i-a vândut, în mod repetat, unui colaborator – introdus în cauză – cannabis (haşiş). Astfel, în 11 iunie, Dumitraşcu i-a vândut acestuia 2,73 grame de haşiş, iar în 12 iunie, alte 95,67 grame.
"Procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus, la data de 12 iunie 2008, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Dumitraşcu Vladimir, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 şi 42 Cod Penal", se arată într-un comunicat de vineri al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Directorul general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, Valentin Samungi, a confirmat că medicul Vladimir Dumitraşcu (27 de ani), reţinut pentru trafic de droguri, este colaborator al clubului, fiind masor al echipei de baschet.
Valentin Samungi a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Dumitraşcu este proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină, "un tânăr foarte serios, care îşi făcea datoria şi care, până în prezent, nu a făcut niciun fel de probleme".
Directorul general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti a precizat că, atunci când s-a prezentat pentru semnarea contractului de colaborare, Vladimir Dumitraşcu avea referinţe foarte bune, "acesta provenind dintr-o familie de medici renumiţi".
Samungi a mai spus că, în funcţie de rezultatele anchetei, se va pronunţa cu privire la măsurile care vor fi dispuse.