Medvedev, declaraţie revoltătoare: acum, văduva lui Navalnîi este fericită
În timp ce Alexei Navalnîi n-a fost încă înmormântat, asta pentru că familia nu a intrat în posesia cadavrului nici la o săptămână după anunţarea oficială a decesului, liderii politici ruşi fac comentarii despre fosta lui soţie.
„Uitaţi-vă la faţa zâmbitoare şi fericită a văduvei lui Navalnîi. Există sentimentul că a aşteptat acest eveniment în toţi aceşti ani, pentru a se lansa în viaţa politică”.
Declaraţia îi aparţine fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat presei din Moscova, şi se referă la fosta soţie a dizidentului.
Purtătorul de cuvânt al echipei Navalnîi, Kira Iarmiş, a postat videoclipul cu această declaraţie pe reţeaua de socializare X.
„Vom consemna fiecare cuvânt al lui, nu vom uita niciunul dintre ele, apoi îl vom face să răspundă pentru fiecare”, a promis Kira.
Mama lui Alexei Navalnîi, Liudmila, a spus că i-a fost arătat corpul fiului ei.