Mehedinţi: Circulaţie dificilă din cauza ninsorilor din cursul nopţii

Circulaţia pe drumurile din judeţul Mehedinţi se desfăşoară cu dificultate, marţi dimineaţă, în urma căderilor abundente de zăpadă, din cursul nopţii de luni spre marţi. Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, comisarul şef Ştefan Ponea a declarat, marţi, că în cursul nopţii probleme au fost, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră, pe DN 67 D, în apropierea localităţilor Godeanu şi Bâlvăneşti, dar şi pe DN 57, pe sectorul Şviniţa - Dubova, unde s-a format polei.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Mehedinţi: Circulaţie dificilă din cauza ninsorilor din cursul nopţii

Mehedinţi: Circulaţie dificilă din cauza ninsorilor din cursul nopţii

Potrivit aceleiaşi surse, drumarii au intervenit şi au curăţat carosabilul de zăpadă, nefiind înregistrate blocaje.

În cursul nopţii de luni spre marţi, în apropierea loalităţii Boceni, din comuna Tâmna, judeţul Mehedinţi, şoferul unui TIR nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a derapat, ajungând în afara şoselei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, un alt şofer a ieşit în afara carosabilului cu autoturismul pe care îl conducea, tot din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă, pe DN 6, între localităţile Iloviţa şi Orşova.

La ora transmiterii acestei ştiri, cel mai gros strat de zăpadă, de peste zece centimetri, este pe drumurile din nordul judeţului Mehedinţi, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici