Mehedinţi: Microbuzul cu pasageri blocat în nămeţi pe un drum comunal, alarmă falsă
Microbuzul cu 20 de pasageri blocat pe un drum comunal din Mehedinţi s-a dovedit a fi o alarmă falsă, şoferul şi un alt cetăţean anunţând acest lucru la 112 în speranţa ca astfel să determine venirea utilajelor în zonă pentru deszăpezire, cursa regulată fiind programată abia pentru luni dimineaţă.
Mehedinţi: Microbuzul cu pasageri blocat în nămeţi pe un drum comunal, alarmă falsă
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspectorul Nicolae Lohon, a declarat că cele trei echipaje de poliţişti, dar şi utilajele administratorului care se ocupă de curăţirea carosabilului în zonă, care au ajuns pe drumul comunal 94, între localităţile Bălăciţa şi Scorila, în urma unui apel primit prin Serviciul 112, care anunţa că 20 de persoane sunt blocate în nămeţi, au descoperit că nu era niciun microbuz blocat în zona respectivă.
"Mergând pe fir, poliţiştii au descoperit că şoferul unui microbuz care are rute regulate Bălăciţa - Drobeta Turnu Severin, de luni până vineri, l-a îndemnat pe un cetăţean să sune la 112 să spună că autovehiculul este înzăpezit, pentru ca utilajele să vină să cureţe drumul pentru luni dimineaţă, când microbuzul trebuia să plece din Bălăciţa", a explicat inspectorul Lohon.
La faţa locului, au mers trei echipaje de Poliţie şi un utilaj al operatorului de drum, carosabilul fiind deszăpezit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Aceeaşi sursă a mai precizat că atât şoferul, cât şi bărbatul care a sunat la 112 au fost identificaţi, audiaţi şi amendaţi cu 300 de lei fiecare, în baza Legii 61/1991, pentru că au alertat autorităţile printr-o informaţie falsă.
Potrivit IPJ Mehedinţi, în continuare este blocat DJ 607, între Strehaia şi Cârceni, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO