Membri ai clanului Preda, acuzaţi de ultraj, după bătaia din mall (Video)

Trei dintre cei patru bărbaţi reţinuţi, sâmbătă seară, după o bătaie cu angajaţii unei firme din pază în mall-ul bucureştean Plaza România vor fi duşi la instanţă cu propunere de arestare, fiind acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri, a declarat comisarul Christian Ciocan de la Poliţia Capitalei.

Urmărește
857 afișări
Imaginea articolului Membri ai clanului Preda, acuzaţi de ultraj, după bătaia din mall (Video)

Membri ai clanului Preda, acuzaţi de ultraj, după bătaia din mall

Comisarul Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a precizat că cel de-al patrulea, Eugen Preda, care ar fi liderul unui clan interlop din Capitală şi care ar fi fost în centrul scandalului de la mall, este în prezent internat în spital, iar împotriva lui ar putea fi luate eventuale măsuri abia după ce va fi externat.

"Vom propune procurorilor să ceară instanţei mandat de arestare pentru cei trei, fiind acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri", a spus Ciocan.

El a precizat că aceasta este singura faptă pentru care cei trei sunt cercetaţi, dat fiind faptul că, până în prezent, la Poliţie nu a fost depusă vreo plângere.

Oficialul poliţiei a mai afirmat şi că anchetatorii verifică şi modul în care angajaţii firmei de pază au intervenit şi măsurile pe care aceştia le-au luat faţă de cei cu care, ulterior, s-au luat la bătaie.

Surse din poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că, până în prezent, firma de pază BGS nu a depus vreodată vreo plângere la Secţia 22 în legătură cu presupuse fapte de violenţă ale membrilor clanului Preda care să fi fost comise la mall-ul Plaza România, de a cărui securitate compania se ocupă, prin contract.

Eugen Preda era, duminică dimineaţă, ţinut la unitatea de primiri urgenţe a spitalului Municipal din Capitală. Acesta a suferit, în urma bătăii cu angajaţii BGS, un traumatism cranio-cerebral şi o contuzie toracico-abdominală, dar, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei medicale, Ama Oproiu, viaţa acestuia nu este în pericol.

Reprezentantul spitalului a declarat că acesta este păzit de poliţişti şi că va fi externat după 72 de ore, timp în care starea sa va fi evaluată periodic.

Scandalul de la mall a pornit de la maşină lui Preda, parcată neregulamentar

Scandalul izbucnit între mai mulţi bărbaţi suspectaţi că ar face parte din clanul interlop Preda şi angajaţii firmei de pază BGS a pornit de la faptul că Eugen Preda, presupus lider al clanului, şi-a parcat ilegal maşina.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că incidentul a izbucnit din cauza faptului că Eugen P. şi-a parcat neregulamentar autoturismul, marca Mercedes, în parcarea complexului comercial, motiv pentru care agenţii de pază au procedat la blocarea uneia din roţi", se precizează într-un comunicat al Poliţiei Capitalei remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.

Conform documentului citat, poliţiştii au fost anunţaţi, sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, că într-un complex comercial din Sectorul 6 "a izbucnit o altercaţie între agenţii de pază care asigurau obiectivul şi un grup de tineri".

Patru dintre tineri, spun poliţiştii, fuseseră deja imobilizaţi de angajaţii firmei de pază la momentul la care poliţiştii Secţiei 22 si două echipe ale Serviciului Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă au ajuns la mall.

Cei patru au fost predaţi poliţiştilor şi, potrivit comunicatului, aceştia sunt Eugen P., de 32 de ani, din Bucureşti, Cristian B., de 25 ani, din Bucureşti, Petre P., de 28 de ani, din Ilfov şi Marian S., de 21 de ani, tot din Ilfov.

"Între Eugen P. şi persoanele care îl însoţeau, pe de o parte, şi agenţii de pază, de cealaltă parte, a izbucnit o altercaţie, aceştia din urmă fiind agresaţi fizic, motiv pentru care au cerut sprijin la echipaje de intervenţie ale firmei de pază. Pentru imobilizarea celor patru persoane, agenţii de pază au folosit forţa şi substanţe iritant lacrimogene", precizează Poliţia, în comunicat.

Trei din cei patru au fost duşi la spital, însă doar Eugen Preda "a rămas internat sub pază la spital", ceilalţ doi având doar leziuni minore.

Cei patru sunt anchetaţi de Servicul de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Ei sunt reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 cu propunere de arestare.

"Totodată, se desfăşoară cercetări şi sub aspectul verificării legalităţii intervenţiei angajaţilor firmei de pază", se mai arată în comunicat.

Patru bărbaţi, între care liderul unui clan interlop, Eugen Preda, au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 22 din Capitală după ce ar fi provocat un scandal într-un mall bucureştean, a declarat, sâmbătă seară, agenţiei MEDIAFAX, comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Video Ştirile ProTV

Citeşte şi

Scandal în Plaza România între clanul Preda şi agenţii de pază

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici