Dintre aceştia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. Elevii din grupul-ţintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului şcolar, sprijinul acordat în cadrul programului naţional desfăşurat anual în baza Legii 126/2004 şi a ordinului de ministru nr. 4385/2012.
În plus, 51.539 de preşcolari vor primi rechizite şcolare. Aceştia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Proiectul „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie” are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, precizează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Rechizitele şi ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ.