Potrivit IGPR, tânărul de 16 ani, cetăţean suedez, urmărit internaţional pentru omor şi vătămare corporală gravă, depistat de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri, în urma unei operaţiuni ENFAST, a fost predat miercuri unei escorte din Suedia.
Acesta a fost prins în 7 februarie 2024.
Pe numele acestuia, în 6 februarie 2024, autorităţile judiciare din Suedia au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi vătămare corporală gravă.
Din cercetări a reieşit că tânărul ar fi parte a unui grup infracţional suedez, care ar avea preocupări în comiterea de omoruri şi atacuri cu bomba. Acestea ar avea legătură cu traficul de droguri în regiunea de Nord a Europei, precum şi în spaţiul internaţional.
Totodată, tânărul de 16 ani este cercetat pentru implicarea în angajarea unor criminali care ar lucra pentru una dintre grupările vinovate de comiterea a diferite omoruri la comandă.
Tânărul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus măsura preventivă a reţinerii, ulterior, aceasta fiind prezentată instanţei, care a luat măsura arestării preventive.