Mercedesul lui Becali, cercetat criminologic
Anchetatorii au efectuat, miercuri, cu ajutorul specialiştilor, cercetarea criminologică a autoturismului marca Mercedes aparţinând lui Gigi Becali care a fost furat în urmă cu două luni, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, Oana Bălaşa.
Mercedesul lui Becali, cercetat criminologic (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, Aurelian Bădulescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că procurorii au expertizat autoturismul marca Mercedes, urmărind să preleveze urme papilare (amprente) ale celor trei presupuşi hoţi.
Avocatul a arătat că, potrivit unor declaraţii depuse de la dosar, doi din cei trei hoţi au înlocuit plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului, motiv pentru care anchetatorii încearcă să preleveze amprente din zona plăcuţelor de înmatriculare, dar şi de pe volan, bord sau de pe portieră.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea dosarul având ca obiect sustragerea unui autoturism marca Mercedes aflat în folosinţa numitului Becali George, a informat, marţi, Parchetul Capitalei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
În cauză se efectuează cercetări pentru furt calificat, potrivit sursei citate.
Poliţia s-a autosesizat în cazul furtului maşinii lui Gigi Becali, joi, la două luni după producerea evenimentului, cercetările fiind începute după declanşarea acţiunilor care au dus la reţinerea a şase persoane, printre care şi finanţatorul FC Steaua.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Elena Bucur, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Poliţia judeţului Ilfov s-a autosesizat în cazul furtului maşinii, în urma acţiunilor care au avut loc joi. Elena Bucur a menţionat că Poliţia Ilfov şi-a declinat competenţa de soluţionare a acestui caz Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, prin Parchetul Judecătoriei Buftea.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat că se fac verificări în ceea ce priveşte furtul autoturismului Mercedes, pentru a se clarifica şi acest aspect. El a menţionat că Poliţia Capitalei nu a putut să facă cercetări în acest caz de furt, deoarece nu a fost depusă nicio reclamaţie şi instituţia nu era competentă să se autosesizeze pentru că acest incident s-a produs pe raza judeţului Ilfov.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO