Prima pagină » Social » ANCHETA INCENDIULUI din Colectiv: Cinci saci cu telefoane mobile şi haine ridicaţi de criminalişti de la locul tragediei din Colectiv

ANCHETA INCENDIULUI din Colectiv: Cinci saci cu telefoane mobile şi haine ridicaţi de criminalişti de la locul tragediei din Colectiv

Cinci saci cu telefoane mobile şi haine au fost ridicaţi de criminaliştii Poliţiei Capitalei în urma cercetării la faţa locului pe care au făcut-o în urma incendiului din Clubul Colectiv din Capitală.
ANCHETA INCENDIULUI din Colectiv: Cinci saci cu telefoane mobile şi haine ridicaţi de criminalişti de la locul tragediei din Colectiv

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că toate obiectele personale constituie deocamdată probe în dosar, iar la final vor fi restituite proprietarilor sau în cazul în care aceştia au decedat familiilor acestora, care se vor putea prezenta fie la Poliţia Capitalei, fie la Parchet, în funcţie de cum vor stabili procurorii.

Sursele citate au mai afirmat că în noaptea tragediei au fost făcute 80 de apeluri prin numărul de urgenţă 112 şi au fost implicate 220 de forţe ISU, 100 de la Ambulanţă, 2.000 de angajaţi ai spitalelor, medici şi asistente.

Până acum, procurorii au audiat 49 de persoane în cazul incendiului de la Colectiv.

Procurorul general Tiberiu Niţu spunea, luni seară, că ancheta se face pe toate palierele, atât la companii private, cât şi la instituţii publice.

Cei trei acţionari ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost reţinuţi de procurori, luni seară, fiind acuzaţi de ucidere din culpă.

După scoaterea victimelor din club, în interior au rămas haine, genţi, ghete, pe canapele şi pe jos, dar şi zeci de telefoane care sunau întruna, declara, pentru MEDIAFAX, unul dintre salvatorii care vineri seară a mers să dea o mână de ajutor.

Numărul persoanelor care au decedat în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 32, după ce marţi dimineaţă o altă tânără, în vârstă de 28 de ani, a murit la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.