Sicriul cu trupul neînsufleţit al acriţei Draga Olteanu Matei a fost depus joi după-amiază la Cinema Dacia „Mon amour” din Piatra Neamţ.
În intervalul orar 17.00 – 20.30 sunt primite persoanele care vor să îşi ia rămas bun.
Vineri şi sâmbătă, doritorii o pot saluta pentru ultima dată pe actriţă între orele 9.00 – 12.00, 12.30 – 15.30 şi 16.00 – 20.30.
Duminică între orele 9.30 – 10.00 va avea loc deplasarea cortegiului pe traseul Cinema Dacia – Platou Curtea Domnească. Între 10.00 – 12.00 se poate exprima omagiul din partea persoanelor care doresc să îşi ia rămas bun, vor fi depuneri de coroane şi flori.
Serviciul religios se va desfăşura între orele 12.00 – 14.30, iar la 14:30 se acordă onorul militar.
Cortegiul funenrar va porni apoi spre Cimitirul Eternitatea, cu oprire în faţa Teatrului Tineretului. Înhumarea are loc la 15.30.
Organizatorul trebuie să se asigure că participanţilor li s-a măsurat temperatura, poartă masca, îşi dezinfectează mâinile. De asemenea, trebuie să asigure flux separat de intrare şi ieşire, respectarea distanţei de 3 metri între persoane, dar şi oprirea pentru perioadă limitată de timp în faţa sicriului sau limitarea la 20 a numărului de persoane aflate în acelaşi timp în încăpere.
Pe Platoul Curtea Domnească pot fi maxim 100 de persoane care trebuie să poarte masca şi să stea la 3 metri una de cealaltă. Aceeaşi regulă este valabilă şi la cimitir.
Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marţi spre miercuri la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde fusese internată vineri pentru o hemoragie digestivă. Actriţa avea 87 de ani.