- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mesaj lăsat de un medic unui coleg pe foaia de consultaţie a unui pacient: "Nesimţire" şi "Su… …a"
Directorul coordonator al DSP Olt a ajuns în atenţia conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, unde este şi medic, după ce ar fi scris în foaia de examinare a unui pacient "Nesimţire" şi "Su… …a", mesajul fiind adresat, cel mai probabil, unui coleg de la ORL ce îl chemase la o consultaţie.
Mesaj lăsat de un medic unui coleg pe foaia de consultaţie a unui pacient: "Nesimţire" şi "Su… …a"
Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, Diana Iacobescu, în noaptea de 14 iulie la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a ajuns un pacient care a fost consultat de medicul ORL-ist Mihaela Dogaru, aceasta îndrumându-l pentru o consulaţie la medicul cardiolog Florin Paraschiva.
"După ce a fost văzut de primul medic în seara respectivă, a fost îndrumat la Cardiologie, numai că medicul Paraschiva avea la consult un alt pacient în stare foarte gravă care a doua zi a şi decedat. Din ce am aflat, se pare că există pe foaia de observaţie un mesaj al domnului doctor Paraschiva către colegul său”, a declarat managerului Spitalului Judeţean Slatina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Parisul va avea o nouă forţă în fotbal şi nu este PSG. Klopp aşteptat în proiect. Una dintre cele mai bogate dinastii de pe planetă a cumpărat Paris FC
Pe foaia de consultaţii a pacientului apare parafa medicului Florin Paraschiva, iar în dreptul tratamentului mai scrie "Nesimţire" şi "Su… …a".
Conducerea spitalului s-a sesizat cu privire la acest incident, directorul SJU Slatina afirmând că abia vineri a aflat de acest caz.
Diana Iacobescu a mai spus că după ce va analiza sesizarea primită ar putea anunţa în acest caz şi Colegiul Medicilor Olt.
Într-un comunicat de presă transmis, vineri după-amiază, de SJU Slatina, se arată că în cazul medicului cardiolog Florin Paraschiva a fost declanşată o anchetă internă.
"Vă comunicăm că vom derula o anchetă internă în ceea ce priveşte acest caz, pentru a verifica dacă au fost încălcate prevederile regulamentelor unităţii, respectiv Regulamentul de Ordine Internă şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (…) După realizarea anchetei interne menţionate vom face publice rezultatele acesteia şi, în cel mai scurt timp, vă vom comunica mai multe informaţii de substanţă", se arată în comunicatul SJU Slatina.
Medicul Florin Paraschiva este şi director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Olt.
Directorul DSP Olt, Florin Paraschiva, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO